Muzeul de Artă Cluj-Napoca

ISTORICUL MUZEULUI

 Înfiinţat în anul 1951,  muzeul  a beneficiat, încă de la constituirea sa, de  unele fonduri patrimoniale mai vechi: o mică colecţie de artă provenind din fondurile fostului  Muzeu Ardelean şi, mai ales,  colecţia Pinacotecii „Virgil Cioflec".  Alcătuită cu pasiunea şi competenţa cunoscătorului capabil să preţuiască valorile consacrate, si să susţină cu clarviziune afirmarea talentelor autentice (Theodor Pallady, Camil Ressu, Iosif Iser, Rodica Maniu, Nicolae Dărăscu, Ştefan Dimitrescu, Nicolae Tonitza, Vasile Popescu, Jean Al. Steriadi, Lucian Grigorescu, Oscar Han, Cornel Medrea), colecţia Virgil Cioflec reprezintă şi astăzi nucleul valoric al patrimoniului Muzeului Naţional de Artă Cluj. Amplificarea fondului patrimonial al muzeului s-a realizat în anii care au urmat înfiinţării lui, pe seama unor transferuri, donaţii şi achiziţii.

 Operelor de artă transferate de către Ministerul Culturii, Muzeul Naţional de Artă Bucureşti şi Administraţia locală (Barbu Iscovescu, Constantin David Rosenthal, Teodor Aman, Gheorghe Tătărăscu, Gheorghe Panaitescu Bardasare, Carol Popp de Szathmary, Ion Andreescu, Karl Storck) li se adaugă un fond însemnat provenind de la Filiala Cluj a Academiei Române (1971).  Cuprinzând piese importante de artă din Transilvania, acest fond a contribuit substanţial la conturarea unei fizionomii particulare a patrimoniului.

 Activitatea de cercetare desfăşurată de-a lungul anilor de către specialiştii muzeului, valorificată prin studii şi expoziţii retrospective de anvergură, a introdus în circuitul artistic naţional personalităţi de seamă ale artei din Transilvania: Elena Popea, Alexandru Popp, Pericle Capidan,  Szolnay Sandor, Tasso Marchini, Aurel Ciupe, Romul Ladea, Petre Abrudan, Emil Cornea, Nagy Albert, Teodor Harşia, Fulop Antal Andor, Alexandru Mohy, Georgeta şi Constantin Ticu Arămescu, Ion Sima, Petru Feier, Anton Lazăr, Walter Wiedmann, Bene Jozsef, Letiţia Muntean, Coriolan Munteanu, Friedrich Bomches, Sabin Nemeş, Nicolae Agârbiceanu, Valer Chende, Egon Marc Loevith, Constantin Lucaci. Aceste retrospective au determinat donaţii importante ale artiştilor şi familiilor acestora precum şi din partea unor colecţionari de artă. Cercetarea a direcţionat şi un program de achiziţii orientat prioritar spre evidenţierea creaţiei artiştilor originari sau activi în spaţiul intracarpatic (Aloisie Hora, Mişu Popp, Venceslav Mel, Sava Henţia, Simion Corbul-Hollossy, Octavian Smigelschi, Dimitrie Cabadaiev, Nagy Istvan, Sabin Popp, Aurel Popp, Hans Eder, Hans Mattis Teutsch, Virgil Fulicea), dar şi spre completarea patrimoniului de artă veche (icoane din secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea) şi de artă modernă românească.

 Expoziţia permanentă a muzeului, reformulată periodic ( 1952, 1956, 1965, 1974, 1996), reflectă semnificativ, în fiecare ediţie, atât dinamica creşterii patrimoniului şi afirmarea unor noi exigenţe muzeografice, cât şi stadiul cercetării patrimoniului, în corelaţie cu dezvolarea studiilor generale de istoria artei româneşti.

CLĂDIREA MUZEULUI

 Monument de referinţă în istoria  arhitecturii din România clădirea muzeului, cunoscută sub numele Palatul Banffy din Cluj, este un edificiu reprezentativ pentru arhitectura barocă civilă din Transilvania, deschizând la Cluj tema palatelor şi a caselor nobiliare baroce.

 Edificiul a fost construit în perioada anilor 1774 - 1785 ca reşedinţă privată a contelui Bánffy György, (guvernator al Transilvaniei), de către arhitectul german Johann Eberhard Blaumann (născut la Böblingen, Germania). Apartenenţa stilistică  a monumentului la stilul baroc central-european, nu exclude, însă, prezenţa unor trăsături (echilibrul, ponderea maselor de arhitectură şi temperarea exuberanţei decorative) ce ţin de tradiţia locală, persistentă, a Renaşterii.

 Clădirea de plan recangular  este organizată în jurul unei curţi de onoare mărginită, la parter şi la etaj, de loggii cu stâlpi şi coloane cu capiteluri. Parterul este în întregime boltit (bolţi cilindrice cu penetraţii) iar etajul este tăvănit. La etaj, dispunerea camerelor, riguros geometrică (desfăşurare simetrică pe direcţia faţadelor şi axelor longitudinale) subliniază motivul dominant: interiorul luxos al salonului de onoare. Celelalte camere, organizate de o parte şi de alta a salonului, au uşile situate în acelaşi ax, dispunerea încăperilor în anfiladă creând o perspectivă spaţială impresionantă.

 Faţada principală a palatului este dominată de motivul rezalitului central al porţii de onoare (cu trei deschideri), căreia îi corespunde la etaj balconul mărginit de coloane cu capiteluri care susţin cornişa, attica şi acoperişul balconului, deasupra căruia se înalţă masiva stemă a familiei Bánffy. Faţada principală concentrează  elemente arhitecturale, decorative şi plastice care potenţează grandoarea şi somptuozitatea edificiului: ritmarea expresivă pilastru/ fereastră, canelura coloanelor zvelte - cu capiteluri compozite, retragerile succesive ale cornişei, decoraţia cu panglici împetite,  ghirlande şi conuri a ferestrelor. De o parte şi alta a stemei sunt impostate urne şi  statui de zeităţi antice, înzestrate cu semnificaţii simbolice: războiul se asociază înţelepciunii, muzica şi poezia- vânătorii, binele triumfă asupra răului. Cu anumite actualizări, proprii epocii, statuile, operă a sculptorului Anton Schuchbauer, vădesc dorinţa de a respecta anatomia corpului în mişcare, fiind utilizate atât faldurile, cât şi contrapostul. De o calitate plastică excepţională este reprezentarea sculpturală a grifonilor afronaţi faţadei posterioare a clădirii.

 Palatul Banffy a fost atribuit Muzeului de Artă Cluj în anul 1956. Restaurările succesive, realizate începând din 1962 şi încheiate practic în anul 1974, au respectat structura şi elementele decorative originale, adaptând în acelaşi timp clădirea la funcţia de muzeu. În prezent este în curs de elaborare proiectul de restaurare generală - cu refuncţionalizarea edificiului, în funcţie de anvergura actuală a activităţii instiuţiei. 

MISIUNEA MUZEULUI

 Muzeul, ca instiuţie publică de cultură, aflată în serviciul socieăţii, colecţionează, conservă, cercetează, autentifică, comunică şi expune piese de artă plastică şi decorativă din patrimoniul real şi virtual. Funcţiile principale ale Muzeului sunt: cercetarea, constiuirea şi conservarea patrimoniului; autentificarea,  evidenţa, protejarea şi punerea în valoare ştiinţifică şi expoziţională  a patrimoniului în scopul cunoaşterii celor mai valoroase piese de artă plastică şi decorativă şi educarea   publicului în spiritul valorilor etice şi estetice.

Palatul Banffy

Palatul Bánffy este un important edificiu baroc din Clujul secolului XVIII, operă a arhitectului german Johann Eberhard Blaumann.

Construit între 1774 şi 1785 pe laturile unei curţi rectangulare de către contele Gheorghe  Banffy, este considerat a fi cea mai reprezentativă clădire în stilul baroc dinTransilvania. Frontispiciul rococo are blazonul familiei Banffy şi statui ale unor personaje din mitologia romană: Marte, Apollo, Diana, Perseu, Minerva şi Hercule.

Palatul a găzduit ca oaspeţi pe împăraţii Francisc I şi Franz Josef.

Începând cu 1951, palatul adăposteşte Muzeul de Artă din Cluj, cu un valoros patrimoniu de pictură, grafică şi artă decorativă. Nucleul acestui patrimoniu este Colecţia Virgil Cioflec, ce reuneşte opere ale artiştilor consacraţi cu cele ale talentelor autentice dispuse în peste 20 de încăperi. Expoziţia de bază prezintă şi lucrări ale unor artişti mai puţin cunoscuţi din Transilvania secolelor XVIII-XIX, respectiv o importantă colecţie din lucrări de mare valoare aparţinând şcolii de pictură din Baia Mare. Depozitul muzeului adăposteşte valori imense, cenzurate din diferite motive istorico-politice.

Etajul clădirii, ce adăposteşte Galeria de Artă, a fost închis în 1990 din cauza stării avansate de degradare a edificiului şi redeschis în 1996. Muzeul Naţional de Artă Cluj-Napoca a fost nominalizat la premiul EMYA pentru muzeul european al anului 1997.

Castelul Bánffy, Răscruci

Castelul Bánffy din Răscruci - comuna Bonțida - județul Cluj, este înscris pe lista Monumentelor Istorice ale județului Cluj , elaborată de Ministerul Culturii și Cultelor din România în anul 2004. Castelul de la Răscruci a fost construit în secolul XVIII, în stil eclectic.

Mai demult, aici era unul din cele mai frumoase parcuri ale domeniilor familiei Bánffy. Exista aici inclusiv un lac, astăzi insa gasim doar un teren mâlos. Cronicile familiei Bánffy spun că în mijlocul acestui parc era amplasat un porumbar în stil japonez și că domeniul era folosit ca reședință domnească pe timpul verii. Între anii 1752-1755 au fost restaurate casa de oaspeți și grajdul, iar clădirea actuală, realizat în stil eclectic, datează din 1809, ridicată fiind pe locul unei vechi reședințe de vară. Castelul a fost locuit de baronul Adam Bánffy, un pasionat al artei.

Castelul de la Răscruci are o valoare istorică importantă. Este format din două corpuri de clădire, plus alte anexe. Pavilionul este de origine ca romană. Accesul principal al castelului se află prin două scări dispuse în partea sudică,fiind urmate de o terasă încadrată de opt coloane dorice.

Piesa de rezistență rămâne salonul de primire. Aici s-a păstrat un bufet din lemn cu același tip de sculpturi și o vitrină cu o valoare artistică aparte, în secolul XX participand la o expoziție de la Paris. Salonul, tipic renascentist, are pereții îmbrăcați în lemn, cu tavan din lemn casetat. Casetele din tavan sunt sculptate în stilul Renașterii germane, fiind imprimate forma blazonului și genealogiei familiei Bánffy, precum și numele celor mai reprezentative personalități din istoria Ungariei și Transilvaniei.

O altă piesă interesantă este soba din teracotă verde din aceasi incapere. Cele trei scene în relief de deasupra brâului exprima pierderea bătăliei din 1526 de la Mohács.

Legatura la etaj se face pe scara cu balustradă din lemn masiv, după trecerea prin foaierul cu lambriuri renascentiste. Gasim aici nouă coloane cu capiteluri care zugrăvesc motive vegetale, ușile din lemn masiv, blazonul familiei și diverse alte motive sulpturale.

Din balconul castelului se poate vedea întreg domeniul Banffy.

Castelul din Borșa - județul Cluj, este o fostă proprietate a familiei Bánffy, a devenit, în anul 1957, Spital de Boli Psihice Cronice, iar din 2003 a intrat în patrimoniul Consiliului Județean Cluj.
Castelul a fost construit în secolul XIX în stilul eclectic cu elemente neobaroce și neoclasice. Castelul A fost revendicat de moștenitoarea familiei Bánffy, care locuiește în Ungaria. Castelul nu poate fi de aceea renovat, fiind în curs de retrocedare.
Clădirea are o formă dreptunghiulară, fiind dispus pe nivelul parterului, etajului și șarpantei, cu un turn dreptunghiular în colțul de sud-vest. Accesul se face printr-un portic neoclasic mărginit de 5 coloane dorice, deasupra cărora este plasată terasa. Din portic se intră în hol și încăperile parterului, iar o scară asigură accesul la etaj. La parter se mai găsește în hol mobilierul original de lemn, decorat cu oglinzi venețiene.
Castelul se află pe o proprietate întinsa din care au mai rămas aleile principale mărginite de arbori. La sud-vest de castel se află un mic minument comemorativ dedicat lui Dániel Bánffy ridicat de soția sa Anna Gyárfás și fii săi, Deszö, Jenö și Ernö.
Acest castel este înscris pe lista Monumentelor Istorice ale județului Cluj , elaborată de Ministerul Culturii si Cultelor din România în anul 2004.

Castelul Bánffy, Bonțida

Castelul Bánffy de la Bonțida este construit de familia Bánffy în comuna Bonțida, județul Cluj.Complexului de edificii este renascentist, extinderile ulterioare au fost făcute în secolul al XVIII-lea în stil baroc, iar în secolul al XIX-lea în stil romantic. Ansamblul se află în prezent în proces de restaurare.\

Regele Sigismund de Luxemburg a donat familiei Bánffy  în anul 1387 Domeniul de la Bonțida . Se spune că pe acest loc a existat o reședință nobiliară încă din secolul al XIV-lea, iar construcția la castel a început în 1437, când baronul Bánffy a primit de la regele Albert permisiunea de a-și ridica o cetate, și a fost finalizată în 1543. Prima atestare documentare a castelului datează din secolul XVII, când, potrivit unui raport militar, exista un sistem de fortificații care înconjura conacul. Stilurile cele mai vizibile în structura ansamblului sunt cel renascentist și cel baroc.Dionisie Bánffy (1638-1674), comite de Dăbâca și Cluj și consilier al principelui Transilvaniei Mihai Apafi I, a fost cel care a inițiat construcția ansamblului la aceste dimensiuni, sub controlul arhitectului italian Agostino Serena. Această primă clădire a fost proiectată ca un ansamblu fortificat, cu bastioane în cele 4 colțuri, un turn înalt la intrare și o grădină dispusă în sudul ansamblului.Moștenitorul său, Dionisie Bánffy al II-lea, a inițiat reconstrucția castelului, începând din 1745 în stil baroc austriac, după planurile arhitectului vienez Joseph Emanuel Fischer von Erlach. În primă fază reconstrucția s-a concentrat asupra curții de onoare din fața clădirii porții, inspirându-se din arhitectura barocă vieneză au fost create noi clădiri: manejul, grajdul, remiza și locuințele servitorilor. Tot el a dat o nouă formă castelului, sub forma a două aripi așezate în poziția literei U. Acum o sa fie creat și parcul de agrement de pe malul Someșului în același stil baroc, cu alei, lac, statui și fântâni arteziene.

Următorul descendent Bánffy, va demola în anul 1820 turnul de poartă, din materialul rezultat fiind ridicată o moară de apă, pusă la dispoziția sătenilor. Tot la dispoziția sa, în 1850 arhitectul Anton Kagerbauer a ridicat o nouă aripă a clădirii, perpendicular pe latura sudică a incintei castelului, totodată remodelând parcul prin redefinirea formelor sobre baroce cu altele mai libere,romantice, specific englezești.