Cetatea Fetei - Floresti

Cetatea Fetei (Cetatea Florești) a fost o cetate construită în apropiere de localitatea Florești, lângă municipiul Cluj-Napoca.

Cetatea a fost construită de către episcopii Transilvaniei în anul 1241, drept punct de pază și observație în fața invaziilor tătarilor. Cetatea a fost dărâmată în 1437, în perioada răscoalei țărănești de la Bobâlna. În clipa de față mai există doar o serie de ruine și o gaură de puț din care pornește un tunel subteran, blocat la câțiva metri de o poartă din fier. Conform unei legende locale, din acel loc ar porni un tunel care leagă cetatea debiserica Sfântul Mihail din Cluj-Napoca. Acest fapt nu a fost însă confirmat de arheologi. Tunelul este astăzi blocat de aluviuni aduse de ploaie.

Numele cetății provine dintr-o legendă locală: se spune că în timpul invaziilor tătare o fată din sat a fost prinsă de tătari și în ciuda torturilor nu a dezvăluit locul în care se ascunseseră oamenii din sat. În amintirea sa cetatea a fost denumită Cetatea Fetei.

În 2004 ANL a construit în zonă un cartier de locuințe, care a fost denumit Cartierul Cetatea Fetei.

Cetatea Liteni, între Lita și Liteni

Cetatea Liteni este o cetate medievală construită la 3 km sud-vest de actuala localitate Liteni  din judeţul Cluj pe o stâncă deasupra Văii Iara. Ruinele cetăţii se află la cca 30 km sud-vest de municipiul Cluj-Napoca şi la cca 30 km nord-vest de municipiul Turda, pe drumul dintre Luna de Sus şi Buru, în apropierea cetăţii aflându-se şi staţiunea Muntele Băişorii.

Atestată documentar din anul 1324 sub numele „Castrum Leta”, cetatea a avut un trecut foarte zbuciumat. În anul 1405 împăratul Zsigmond Luxemburgi a dăruit cetatea oraşului Cluj, mai târziu a împărţit moşiile cetăţii in trei părţi: lui Jakcs Janos, lui Vana (un judecător) şi lui Laszlo. După moartea împăratului Sigismund de Luxemburg cetatea a trecut mai întâi în proprietatea lui Losonczi Dezsö, iar mai târziu (după anul 1441) în proprietatea lui Herepei Márk. În anul 1456, Ioan de Hunedoara (Janos Hunyadi) a dăruit cetatea unei verişoare a lui Pongracz Janos. După ce familia acesteia s-a stins, cetatea a trecut succesiv în mâinile mai multor proprietari. A fost grav avariată ca urmare a exploziei magaziilor de pulbere din subteranele cetăţii la 12 februarie 1562, în urma unui asediu. În 1569 ruinele şi pădurile aferente din vecinătate au fost dăruite lui Geczy Janos care a făcut cetatea din nou locuibilă, descendenţii lui locuind aici timp de un secol. Numeroase legende se leagă de numele Geczy. Nu există date precise asupra datei şi cauzelor abandonării definitive a cetăţii, dar este probabil că aceasta s-a petrecut în timpul luptelor Curuţilor conduşi de Francisc Rákóczi al II-lea la începutul secolului XVIII.

Cetatea Dăbâca

Primele cercetări ale cetăţii aparţin lui K. Hodor, urmate în 1942 de sondajul arheologic al lui K. Crettier şi apoi de o cercetare arheologică amănunţită iniţiată în 1964 de către echipa lui Constantin Daicoviciu.
Prima cetate a fost ridicată în secolul 9 de catre K. Hodor, care a descris în 1837 ruinele cetăţii, presupunea că a fost ridicată pe locul unei cetăţi dacice . Alte voci susţin că cetatea ar fi fost ridicată parţial peste o mai veche aşezare datată secolele VIII-IX. Cetatea secolului IX era apărată cu şanţuri şi cu valuri de pământ.
Arheologii români şi-au concentrat multă vreme eforturile pentru a descoperi elemente care sa ateste textul din Gesta Hungarorum cum că cetatea ar fi reprezentat reşedinţa conducătorului local Gelu. Aceste eforturi au fost in zadar insa si deşi, contrar opiniei arheologului maghiar Bóna, locuirea sitului în secolul al IX-lea a fost confirmată de o serie de obiecte.

Cetatea a fost ridicată în mai multe etape, ea evoluând de la o simplă fortificaţie la cetate de reşedinţă a comitatului Dăbâca, menţionată documentar în 1146, în secolele X-XIV ea jucând un rol important în Transilvania.

A fost distrusă aproape total la invazia tătarilor din 1241, fiind apoi reconstruită. Nu a mai reuşit însă să îşi recâştige importanţa iniţială, rolul ei fiind preluat de cetatea Martinuzzi din Gherla. Pietrele cetăţii au fost folosite la construirea castelului Teleki.Acum resturile cetăţii sunt parţial acoperite.
În 1271 cetatea este dăruită banului Micud, ca răsplată pentru faptele sale de vitejie, donaţie confirmată în 1279 de Ladislau al IV-lea.

Cetatea are formă rotunda şi era formată dintr-un număr de patru incinte fortificate, cu un diametru de 600 m. Este aşezată pe Dealul Cetăţii la o altitudine de 700 metri, pe terasa superioară a văii Lonei şi avea rolul de a menţine controlul asupra drumului de transport al sării de la Sic la Poarta Meseşului.

Vârful este orientat spre nord. Iniţial avea pe latura sud-vestică mai multe valuri de pământ şi şanţuri de apărare, iar pe celelalte laturi palisade de lemn. Palisadele au fost distruse în secolul XI, în urma conflictelor cu triburile de cumani şi pecenegi. intre timp valurile de pământ au fost înălţate suplimentar, iar sistemul de palisade a fost refăcut şi redefinit într-un mod mai complex. Cetatea putea fi accesată prin două porţi, pe latura nordică, respectiv sud-vestică, ambele încadrate de turnuri de lemn.

La sfârşitul secolul XII palisadele sunt înlocuite de ziduri din piatră, turnuri şi donjoane. Zidurile de piatră au lăţimi între 2,4 şi 4 metri şi înălţimi de 3-4 metri.

Aşezarea fortificată Cuzdrioara

Cetatea este formată dintr-un val de pământ cu un diametru de 50 de metri şi mărginita de un şanţ. Dimensiunile acestui val variază de la 7 metri lăţime şi 3 înălţime pe latura sudică la 10 metri lăţime şi 6 înălţime pe latura de nord. Cetatea a fost distrusă, iar motivele distrugerii nu sunt cunoscute nici in ziua de azi.Cercetările arheologice au descoperit în zonă obiecte de bronz din secolul IX.

Cetatea este cunoscută şi sub numele de Cetatea chazarilor. Anonimus îi pomeneşte pe chazari în lucrarea sa Gesta Hungarorum printre supuşii lui Menumorut.Acesti Chazarii au fost o populaţie semi-nomadă de origine turcică, care în secolele VII-IX au pus bazele unui stat în zona Mării Caspice.

Regele Ungariei şi Croaţiei Andrei al II-lea a făcut cadou satul magistrului Denes, unul din strămoşii familiei Bánffy, familie care a rămas în posesia satului până în secolul al XVII-lea.

Nu am poze pentru aceasta cetate

Cetatea Bologa

A fost ridicat în anul 106 D.C., drept garnizoană a Cohortei II “Hispanorum”, a cărei misiune era, apărarea graniţei Imperiului Roman. Pe măsură ce romanii au încercat să consolideze graniţele, în secolul II D.C. se banuieste ca au fost aduşi colonişti din Grecia.

Ruinele castrului sunt vizibile şi astăzi în locul numit "Grădişte", cu tot ca majoritatea zonei a fost folosită ca suprafaţă agricolă. În apropierea castrului există şi ruinele unei băi romane.
Pe malul opus al râului Henţ pe langa castru se află si o fortăreaţă, menţionată pentru timp de mai multe secole ca Sebesvár şi apărând pe majoritatea hărţilor Evului Mediu ale zonei. Bologa a fost atestată pentru prima oară documentar în 1304 ca Sebuswar.

Regele Sigismund de Luxemburg a donat Bologa împreună cu Cetatea Bran lui Mircea cel Bătrân, după semnarea tratatului de alianta de la Braşov împotriva Imperiului Otoman în 1399.

Fiind punct strategic pe drumul care ducea la Oradea, fortăreaţa a servit şi drept refugiu pentru populaţia locală în momentele de restrişte. A devenit mai importanta în secolul XVII, când otomanii au cucerit Oradea şi împiedica acţiunea de colectare a taxelor. Sultanul a ordonat demolarea ei, dar ordinul nu a fost executat. A fost distrusă însă mai târziu de lobonţi prin explozie. Turnul şi o mare parte din ziduri au mai rămas încă în picioare. La mijlocul secolului XX turnul şi-a pierdut acoperişul, probabil ultimul element din lemn al ruinelor. Tot ceea ce a mai rămas in zilele noastre este o piatră.