Mănăstirea Sfânta Troiţa

Aşezarea Feleac este pomenită pentru prima dată în documentele vremii în veacul al XIV-lea, mai exact în anul 1367. În localitate a existat o episcopie ortodoxă încă din sec. XV, care a devenit apoi mitropolie. De altfel, biserica episcopală din Feleac a fost construită cu ajutorul material al voievodului Moldovei, Ştefan cel Mare, în preajma anului 1488. Din păcate, datorită vitregiei vremurilor, din acea mănăstire au rămas doar căteva ruine.

Cea mai veche atestare documentară a călugarilor felecani şi, implicit, a Mănăstirii Sfintei Troiţe, datează din anul 1581. Este însă foarte probabil ca originile mănăstirii să fie mult mai vechi, deoarece, un alt document din anul 1597 relatează că în acel an călugării avuseră nevoie de 4.000 de şindrile şi câteva bârne  - cel mai probabil pentru repararea acoperişului - ,  ceea ce lasă să se înţeleagă că începutul construcţiei mănăstireşti se făcuse în urmă cu aproape 50 ani, fapt ce antedatează mănăstirea în jurul anului 1550. Cert este că în 1643, documentele istorice consemnează pentru prima oară la Feleac prezenţa unor călugăriţe. Mai mult decăt atât, spre sfârşitul aceluiaş secol o călugăriţa pe nume Magdalena dăruia mănăstirii un manuscris slavon cuprinzând Faptele Apostolilor.

Viaţa Mănăstirii Sfintei Troiţe de la Feleac a continuat şi în prima jumătate a secolului al XVIII-lea. În primele decenii, a funcţionat aici un mic scriptoriu în care ieromonahul Eustatie Rus avea obiceiul să copieze cărţi liturgice. Din păcate, sfârşitul aşezământului mănăstiresc de la Feleac a venit doi ani mai târziu, în 1785, printr-o decizie a autorităţilor habsburgice.

Dar, în 1991, după aproape două sute de ani de absenţă, Arhiepiscopia Clujului începe demersurile pentru reînfiinţarea mănăstirii Feleac. Astfel, doi ani mai târziu, se oficiază slujba de sfinţire a locului şi a pietrei de temelie pentru noua biserică, în imediata apropiere a bisericii arhiepiscopale. Astăzi, acest locaş de cult este o mănăstire de călugari. Hramul mănăstirii Feleac este "Sfânta Troiţa" şi este sărbătorit pe 14 septembrie.

“Cercetarile arheologice desfăşurate în anii 1988-1990, au scos la iveală urmele fundaţiilor unei biserici de lemn, locaş de cult ce avea un plan treflat, prototip de lungă utilizare în arhitectura mănăstirească din Moldova. Modestă ca dimensiuni, biserica Mănăstirii Sfintei Troiţe, se compunea din absida altarului, în partea de răsărit, apoi naosul cu absidele laterale spre nord şi sud (dintre care vizibilă în săpătura arheologică a fost doar cea din partea de sud) şi pronaosul. În interiorul absidei răsăritene se află o masă a altarului din piatră profilată, iar pe lespedea acesteia, pe grosimea blatului, era incizată o inscripţie slavonă, ce menţiona probabil hramul, data sfinţirii sau de ce nu, ctitorul. Din păcate, acest text s-a păstrat doar fragmentar. În partea nordică a bisericii s-a regăsit o altă fundaţie de piatră seacă, pe care o bănuim rămasă de la clopotniţa lacaşului. În jurul clopotniţei şi a bisericii, mai ales în preajma altarului, dar şi în interior, au fost identificaţi circa 18 monahi. Inventarul mormintelor este extrem de sărac, s-au găsit doar şireaguri de mătănii din os şi sâmburi şi un galon cruciform din pânză cu fir. Alături de biserica de lemn era un complex de clădiri din piatră sau lemn, construită în diferite etape, care au fost folosite ca locuinţe, chilii, ateliere şi alte anexe mănăstireşti.”

Mănăstirea Casiel

Mănăstirea Cășiel-Strâmbu este o mănăstire ortodoxă din România situată în comuna Chiuiești, județul Cluj.

Mânăstirea Cășiel (județul Cluj) a fost ctitorită de călugărul Filip Pahomie Georgiu, în anul 1765 pe pământul părinților săi. Pe banii câștigați în Moldova, călugărul decide să se întoarcă în locul de baștină pentru a construi o mănăstire, ca răspuns la atacurile prozelitiste ale catolicilor în Transilvania. Tatăl său, nobil, era urmaș al voievodului Vaiva Voievod; parte sa de moștenire, optsprezece iugăre de pământ, au fost puse la dispoziția viitoarei mânăstiri. În anul 1832 mânăstirea a ars, dar s-a construit în locul ei alta, și sub activitatea călugărului blăjean Basiliu Bonifaciu mânăstirea a cunoscut o perioadă de înflorire pe o perioadă de douăzeci de ani. Aici a fost și o școală pentru copiii din împrejurimi. În anul 1950, s-au stabilit aici câteva călugărițe având ca duhovnic pe arhimandritul de atunci, Justinian Chira, azi Episcop al Maramureșului și Sătmarului. In anul 1959, mânăstirea a fost desființată.

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat reînfințarea mânăstirii în anul 1991. Prin activitatea neobosită a stareței Varvara Georgiu, mânăstirea cunoaște o nouă perioadă de înflorire. Actualmente, obștea are 16 viețuitoare, dintre care patru sunt maici iar părinte duhovnicesc este cuviosul părinte Serafim Bădilă. Hramul mănăstirii este Înălțarea Sfintei Cruci, la 14 septembrie.

Actualmente se află în construcție o construcție cu două nivele, circulară, la ultimul etaj fiind prevăzut un paraclis acoperit de o frumoasă boltă.

În biserica mânăstirii, în naos, lângă icoana Maicii Domnului se află o raclă unde se găsesc fragmente de moaște de la șaptezeci și doi de sfinți, inclusiv câțiva stropi din Sângele Mântuitorului Iisus Hristos și un fragment din crucea pe care Acesta a pătimit.

Despre părintele duhovnic al acestei mânăstiri, Părintele Serafim, nu pot spune decât că are inima asemenea unui copil, sufletul plin de iubire iar duhovnicia sa, plină de răspundere și exigență, în așa fel încât nimeni din cei ce vin la dumnealui să nu fi făcut degeaba atâta cale, ci să se întoarcă vindecați, luminați și lucrători plini de râvnă ai Credinței Ortodoxe.

Mănăstirea Nicula

Mănăstirea Nicula este un important centru de pelerinaj din Ardealul de Nord. Aici s-a aflat renumita icoană pictată în anul 1681 de meșterul Luca din Iclod. Conform unui proces-verbal întocmit de ofițeri austrieci, icoana ar fi lăcrimat între 15 februarie și 12 martie 1699. În anul 1713 guvernatorul Transilvaniei Sigismund Kornis a dus icoana în castelul său de la Benediugu Dejului, după care aceasta a ajuns la Cluj.

Papa Clement al XIII-lea a acordat în anul 1767 indulgență plenară pelerinilor care călătoresc la Mănăstirea Nicula în sărbătorile mariane 15 august și 8 septembrie.

Biserica din piatră a mănăstirii a fost edificată între anii 1875 și 1879 pe cheltuiala Episcopiei de Gherla. În anul 1928 papa Pius al XI-lea a acordat acestui lăcaș statutul de sanctuar marian.

În 1936 episcopul Iuliu Hossu al Episcopiei de Cluj-Gherla a încredințat icoana spre păstrare călugarilor bazilieni. Aceștia au încadrat-o în iconostasuldin lemn de tei al bisericii mănăstirii. Oficiosul Episcopiei Ortodoxe a Vadului, Feleacului și Clujului, săptămânalul Renașterea, nega în anul 1938 faptul că la Nicula, în mănăstirea "uniaților", s-ar afla icoana Maicii Domnului care a lăcrimat în 1699. Concluzia articolului intitulat "Baza pelerinajului de la Nicula" era aceea că "cercetările istorice dovedesc că la Nicula e numai o pseudo-icoană", iar originalul s-ar afla la Biserica Piariștilor din Cluj.

Fostul îngrijitor al mănăstirii a salvat icoana primită de la Iuliu Hossu, zidind-o într-unul din pereții casei sale. În 1964, în pragul morții, a mărturisit locul icoanei starețului ortodox al mănăstirii (numit de guvernarea comunistă). Icoana a fost adusă la mănăstire și la numai câteva zile a fost luată de comuniști. La rugămintea episcopului ortodox de atunci, Teofil Herineanu, icoana a fost pusă în capela Institutului Teologic Ortodox din Cluj-Napoca. În anul 1991 icoana a fost restaurată defectuos la Muzeul National de Istorie a Transilvaniei din Cluj, după care a revenit la mănăstirea Nicula.

În 1948 mănăstirea greco-catolică a fost închisă. Călugării bazilieni au fost arestați în octombrie 1948, odată cu scoaterea Bisericii Române Unite cu Roma în afara legii. Ieromonahul Leon Man, starețul mănăstirii, a fost întemnițat de comuniști și a murit în închisoare.

În 18 decembrie 1948 autoritățile comuniste au instalat la Nicula primul stareț ortodox, în persoana ieromonahuluiVarahiil Jitaru, născut în anul 1913 în localitatea Pângărați, județul Neamț.

Ca urmare a refuzului călugărilor ortodocși de a restitui mănăstirea, Episcopia de Cluj-Gherla a inițiat după 1989un proces pentru recuperarea lăcașului de cult. Pe motiv că instanțele din Transilvania ar putea ține partea greco-catolicilor, cauza a fost strămutată la Tribunalul Bacău, pe rolul căruia se află în prezent.

Biserica ortodoxă din Feleacu

Biserica "Adormirea Maicii Domnului" a fostei mănăstiri Feleacu, terminată în 1516, a fost construită pe locul alteia mai vechi, probabil de lemn. Biserica este atribuită ca fiind ctitorie a lui Ștefan cel Mare, atribuire contestată de medievistul Adrian Andrei Rusu. Monument de arhitectură gotică de tip biserică-sală cu 2 travee boltite în cruce pe ogive și absidă poligonală decrosată cu boltă pe nervuri, posedă picturi murale și icoane din sec. XVIII.

La mănăstirea Feleacu a fost copiat un liturghier slavon, în 1481, și un tetraevanghelier, în 1488, din ordinul arhiepiscopului Daniil care-și avea reședința aici.

Biserica Reformată-Calvină de la Luncani

A fost construită în a doua jumătate a secolului XIII, în stil romanic târziu, din piatră adusă de la edificiile antice romane din Turda. La 1290, construcţia era deja terminată, Biserica Romano-Catolică purtând hramul Sf.Elisabeta. Deasupra sacristiei  se află inscripţia "ISTAM CAMERAM (A)EDIFICAVIT STEPHA(NU)S SACERDOS ANNO D(OMIN)I MCCXC" (1290). Biserica este amintită în mai multe documente, la 1339,1352 şi 1465. După 1629 a fost patronată de ramura reformată a familiei Kemény, an din care biserica devine reformată-calvină. În decursul timpului, biserica a fost deseori renovată. La 1704 a fost instalat un nou clopot, iar la 1724 au avut loc lucrări mai ample, atestate într-o inscripţie. În anul 1842 a fost cumpărată orga, alte renovari succedând în anii 1911, 1949, 1981-1982 (când a avut loc refacerea tencuielii exterioare) şi 1989-1990.Tinerii „Asociaţiei Voluntare Castelul Banffy” s-au preocupat mult în ultimii ani de întreţinerea bisericii, efectuând mai multe lucrări de renovare, printre care şi reabilitarea criptei din subsol.

Biserica Reformat-Calvină din Luncani, judeţul Cluj, este înscrisă pe lista Monumentelor Istorice ale judeţului Cluj , elaborată de Ministerul Culturii si Cultelor din România în anul 2004.

Biserica Ortodoxă din Mărgău

Prima Biserica din Margau s-a construit in anul 1342 si era din lemn de goron. Aceasta a dainuit pina in anul 1504.
In anul 1506 s-a zidit a doua biserica din Margau din piatra. In anul 1798 in 17 iulie Biserica Ortodoxa Margau a fost distrusa din cauza unui traznet si a trebuit refacuta in intregime, mai putin turnul.

 Acestea se intimplau cind in Margau era protopop Daniil Ungur fiul mai mare a preotului Ioan Ungur . Dupa aceste evenimente toata padurea de brad a bisericii din satul Margau este pusa sub dare pentru zidirea din nou a bisericii. Protopopul Daniel Ungur moare in anul 1803 cu un an inainte de inceperea zidirii bisericii si este inmormintat sub zidul altarului. In anul 1804 incepe construirea bisericii si in semn de recunostinta pentru protopopul Daniil Ungur care a fost initiatorul zidirii din nou a bisericii I s-a pus cruce de piatra de pe mormint in zidul bisericii pe peretele exterior al altarului unde se vede si azi
Zidul de piatra care inconjoara biserica este construit in anul 1735 iar troita de lemn, zidita si ea intr-una cu gardul, este din anul 1744.

Castelul Kornis, Mănăstirea, judeţul Cluj

Castelul Kornis este pe teritoriul localităţii Mănăstirea - judeţul Cluj şi este înscris pe lista Monumentelor Istorice ale judeţului Cluj în anul 2004.
Clădirea principală a castelului a fost construită intre anii 1573-1593, în stilul renascentist. În cursul timpului, castelul a fost mereu completat cu clădiri secundare pe forma unei incinte patrulatere. După ce domeniul devine proprietatea familiei Kornis, în jurul anului 1673 Gáspár Kornis  ridică etajul al II-lea al clădirii principale.

Fiul său, renovează castelul în 1680. Tot el a reparat castelul, după ce acesta fusese deteriorat în timpul revoltei Curuţilor de la începutul secolului XVIII, iar în 1720 adaugă două noi bastioane octogonale în partea nordic, este refăcut turnul de la intrarea în castel, pe latura de vest, turn care mai există şi astăzi. În această perioadă are loc şi redecorarea încăperilor castelului cu fresce pe tavane. Sunt refăcute lucrările din lemn la ultimului etaj şi scara ornamentată cu motive populare şi sunt aduse decoraţiuni din piatră de tuf vulcanic de Dej.

În cel de al doilea război mondial o parte din castel a fost distrus. Biblioteca din castel conţinea înaintea distrugerii peste 9.000 de volume, formate din colecţii de cărţi rare. A fost distrusă acum şi imensa colecţie de istorie naturală. Pavilioanele sunt acum, cămin şi şcoală culturală.

Intrarea în castel avea şi o punte suspendată, mai veche, care era ridicată in timpul nopţii sau in caz de pericol, poartă încadrată de inorogi paraleli cu intrarea. Acesti inorogi apar şi pe blazonul familiei Kornis. Protectoarea castelului era Maica Domnului, care se considera ca era vegheata de inorogi
La intersecţia diagonalelor incintei se află o fântână in forma de octagon, înconjurată de stâlpi circulari şi arcade. În partea nord-estică a domeniului se mai gaseste un pavilion ridicat in anul 1825.