Crearea Muzeului National al Satului "Dimitrie Gusti" este rodul unor cercetari intense si sustinute, teoretice si de teren, ca si a unor experimente muzeografice, de peste un deceniu, coordonate de profesorul Dimitrie Gusti,intemeietor al Scolii Sociologice din Bucuresti. Ca sef al catedrei de socilogie din cadrul Universitatii Bucuresti, Gusti organizeaza intre 1925-1935, cu specialisti din diverse domenii (sociologi, etnografi, folcloristi, geografi, statisticieni, medici ) si cu studentii sai, campanii de cercetari monografice, cu caracter interdisciplinar, intr-un numar relativ mare de sate (Fundu Moldovei - jud. Suceava, Nereju - jud. Vrancea, Dragus - jud.Brasov, Dragomiresti - jud. Maramures, Clopotiva - jud. Hunedoara, Runcu - jud. Gorj , Rusetu - jud. Buzau etc. ). La incheierea acestor campanii de teren se realizau expozitii, unele in chiar satele cercetate, altele in salile de seminarii ale Universitatii Bucuresti. Totodata, din initiativa profesorului Gusti si a colaboratorilor sai ,intre care H. H.Stahl, Mihai Pop, Traian Herseni, Anton Golopentia, Mircea Vulcanescu, Gh.Focsa, au fost organizate, cu obiecte aduse din teren, doua mari expozitii de interioare taranesti: la sediul Fundatiei Regale "Principele Carol"(1934 ) si in cadrul Pavilionului Regal din Parcul Carol (1935), ca un preludiu al viitorului muzeu in aer liber din Bucuresti.
Pe baza acestor experiente, a unei munci asiduue de conceptie si a sprijinului moral si material al Fundatiei Regale "Principele Carol", din martie 1936, in numai doua luni, s-a putut cladi o opera muzeografica de exceptie: Muzeul National al Satului "Dimitrie Gusti". In acest scurt interval de timp, echipele de specialisti si studenti (aceiasi care participasera la campanile de teren), conduse de profesorii D. Gusti si H.H. Stahl, au achizitionat din satele cercetate constructii taranesti (case, anexe gospodaresti, biserici, instalatii tehnice) si obiecte de interior (mobilier, ceramica, tesaturi, unelte etc.), considerate ca reprezentative pentru locurile lor de origine.
Pe baza acestor experiente, a unei munci asiduue de conceptie si a sprijinului moral si material al Fundatiei Regale "Principele Carol", din martie 1936, in numai doua luni, s-a putut cladi o opera muzeografica de exceptie: Muzeul National al Satului "Dimitrie Gusti". In acest scurt interval de timp, echipele de specialisti si studenti (aceiasi care participasera la campanile de teren), conduse de profesorii D. Gusti si H.H. Stahl, au achizitionat din satele cercetate constructii taranesti (case, anexe gospodaresti, biserici, instalatii tehnice) si obiecte de interior (mobilier, ceramica, tesaturi, unelte etc.), considerate ca reprezentative pentru locurile lor de origine.
In etapa sa de inceput, respectiv intre 1936-1940, Muzeul National al Satului "Dimitrie Gusti" dispunea de 6.5 ha de teren. Pe acest teren au fast amplasate 33 de complexe autentice, transferate din satele cercetate: case cu anexe gospodaresti, o biserica (din Dragomiresti, jud. Maramures), troite, instalatii tehnice, fantani si un scranciob. Dispunerea lor s-a facut dupa un plan elaborat de dramaturgul si scenograful V. I. Popa. Acest plan, care in buna masura este valabil si astazi, tinde sa reproduca harta Romaniei, prin gruparea monumentelor de arhitectura si de tehnica populara dupa criteriul vecinatatii geografice a localitatilor de provenienta, in sectoare reprezentand marile provincii istorice ale tarii.
Concepand Muzeul National al Satului "Dimitrie Gusti" ca un muzeu sociologic, Gusti si colaboratorii sai au considerat ca misiunea acestuia era de a infatisa vizitatorilor realitatea, viata satului, asa cum era ea traita de taranul roman. De aceea, Gusti va aduce periodic, sa locuiasca, in casele din muzeu, familii de tarani din satele de origine a monumentelor, la inceput chiar pe fostii proprietari, ca in cazul casei de la Goicea Mica. Acesti "locuitori" au venit la Bucuresti cu tot ceea ce era necesar traiului, inclusiv cu pasari si animale. Gusti nu a prevazut insa urmarile acestei socializari: degradarea monumentelor si a obiectelor muzeale, prin utilizarea lor intensa, in conditiile in care, la vremea respectiva, nu existau tratamente corespunzatoare de conservare si restaurare a patrimoniului. Sub aceasta infatisare socializata, Muzeul Satului - sinteza a tot ceea ce era tipic pentru satul romanesc traditional - trebuia sa constituie ,,0 adevarata scoala de cunoastere si de iubire a satului si taranului nostru". Misiunea muzeului era de a servi cunoasterii realitatilor satului, cu alte cuvinte informarii si educarii publicului. La acea vreme, aceste functii se concretizau aproape in exclusivitate prin formele clasice ale limbajului muzeal (expozitii, conferinte etc.).
Dincolo de vicisitudinile proprii regimului comunist, prin care tara noastra a trecut si pe care muzeul le-a resimtit din plin, datorita capacitatii profesionale a directorului Gheorghe Focsa si a refuzului sau de a face concesii constrangerilor si presiunilor vechiului regim, Muzeul National al Satului "Dimitrie Gusti" a reusit nu numai sa supravietuiasca, ci si sa inregistreze realizari importante.
Concepand Muzeul National al Satului "Dimitrie Gusti" ca un muzeu sociologic, Gusti si colaboratorii sai au considerat ca misiunea acestuia era de a infatisa vizitatorilor realitatea, viata satului, asa cum era ea traita de taranul roman. De aceea, Gusti va aduce periodic, sa locuiasca, in casele din muzeu, familii de tarani din satele de origine a monumentelor, la inceput chiar pe fostii proprietari, ca in cazul casei de la Goicea Mica. Acesti "locuitori" au venit la Bucuresti cu tot ceea ce era necesar traiului, inclusiv cu pasari si animale. Gusti nu a prevazut insa urmarile acestei socializari: degradarea monumentelor si a obiectelor muzeale, prin utilizarea lor intensa, in conditiile in care, la vremea respectiva, nu existau tratamente corespunzatoare de conservare si restaurare a patrimoniului. Sub aceasta infatisare socializata, Muzeul Satului - sinteza a tot ceea ce era tipic pentru satul romanesc traditional - trebuia sa constituie ,,0 adevarata scoala de cunoastere si de iubire a satului si taranului nostru". Misiunea muzeului era de a servi cunoasterii realitatilor satului, cu alte cuvinte informarii si educarii publicului. La acea vreme, aceste functii se concretizau aproape in exclusivitate prin formele clasice ale limbajului muzeal (expozitii, conferinte etc.).
Dincolo de vicisitudinile proprii regimului comunist, prin care tara noastra a trecut si pe care muzeul le-a resimtit din plin, datorita capacitatii profesionale a directorului Gheorghe Focsa si a refuzului sau de a face concesii constrangerilor si presiunilor vechiului regim, Muzeul National al Satului "Dimitrie Gusti" a reusit nu numai sa supravietuiasca, ci si sa inregistreze realizari importante.
Au fost fundamentate directiile de dezvoltare a muzeului, pe baza unor criterii multiple: istoric (reprezentarea habitatului traditional - si implicit a culturii populare - in dezvoltarea sa spatiala, intre secolele XVII-XX), social (astazi discutabil, datorita modului in care a fast abordat, preconizandu-se ca expozitia sa reflecte si situatia taranului exploatat), geografic (gruparea monumentelor pe provincii istorice), economic (tipologia gospodariei in functie de ocupatii si mestesuguri), artistic (prezenta esteticului ca valoare implicita sau explicita), al autencitatii si tipicitatii.
Pe baza acestor criterii, care au dus implicit si la efectuarea unor campanii sistematice de cercetare si de achizitii, si prin eliminarea componentei sociologice, a prezentei taranului, alaturi de exponatele - obiecte, expozitia in aer liber isi schimba profilul, transformandu-se din "rezervatie sociologica", in muzeu etnografic.
Prin expozitia sa de arhitectura si tehnica populara, si implicit, prin inventarul specific de obiecte etnografice, precum si prin noua conceptie muzeografica de organizare, muzeul reuseste sa prezinte publicului, intr-un mod mai sistematic decat in trecut, imaginea unui sat - sinteza al Romaniei, in orginalitatea, reprezantivitatea, unitatea si diversitatea sa. Totodata, respectarea si aplicarea cu consecventa a principiului unitatii in diversitate, a permis sa fie surprinse si diferentierile de ordin etnic precum si interferentele dintre cultura populara romaneasca si cea a minoritatilor nationale, in muzeu fiind transferate o gospodarie de secui din Bancu, jud.Harghita, si o alta de lipoveni din Jurilovca, jud.Tulcea.
Alte obiective, pe care specialistii muzeului si le-au asumat in aceasta perioada, au vizat diversificarea activitatilor institutiei, valorificarea stiintifica a patrimoniului si a rezultatelor cercetarilor (de teren si in colectii), precum si a experimentelor muzeografice, concretizata prin editarea unor publicatii cu caracter periodic (Anuarul Muzeului Satului, Studii si Cercetari etc.), ca si cea cultural - formativa, axata pe dialogul cu diferite categorii de vizitatori (expozitii temporare, spectacole si festivaluri folclorice, prezentari de costume traditionale, cenacluri, cataloage, pliante, ghiduri, carti postale, diapozitive etc.). Imbatranirea monumentelor, problemele de conservare si restaurare, rezultate din atacurile microbiene si degradarile naturale inerente, au determinat constituirea unui serviciu specializat in tratarea bunurilor de patrimoniu: "Laboratorul de conservare-restaurare". In anul 1978, Muzeul National al Satului "Dimitrie Gusti" fuzioneaza cu Muzeul de Arta Populara al R.S.R., sub titulatura de Muzeul National al Satului "Dimitrie Gusti" si de Arta Populara. El va functiona ca atare pana in martie 1990.
In perioada de pana la Revolutia din 1989, muzeul a fost de mai multe ori amenintat cu stramutarea pe un alt amplasament, in afara Bucurestiului, pe locul sau fiind preconizata extinderea zonei rezidentiale a conducerii comuniste. El scapa de acest dezastru, dar, la fel ca toate celelalte muzee, va avea de suportat, in special la finele celui de al 8-lea deceniu, consecintele nefaste ale lipsei de fonduri pentru cercetare, achizitii si restaurari de monumente, si ale aplicarii politicii de "autofinantare". In pofida acestor conditii vitrege, specialistii muzeului au reusit sa gaseasca "linii" de finantare din contractele de cercetare etnografica realizate in parteneriat cu diverse institutii:Institutul Judetean de Proiectare Prahova (tema "Arhitectura pe terenuri in panta"), Institutul de Proiectare Timis (tema "Valorificarea mestesugurilor traditionale romanesti in vederea exploatarii resurselor locale si a dezvoltarii industriei mici"), Institutul de Cercetari Etnologice si Dialectologice (tema: Arhitectura traditionala de cult si civila") etc.
Exigentele impuse de revigorarea imaginii muzeului si de redarea unor aspecte neilustrate in expozitia permanenta ca si imposibilitatea dezvoltarii acesteia in spatial existent, au stat la baza solicitarilor muzeului de obtinere, din partea municipalitatii, a terenului situat intre Arcul de Triumf si Palatul Elisabeta, teren aflat in prezent in curs de amenajare. In vederea organizarii lui expozitionale a fost elaborat un plan tematic si au fost transferate din teren primele monumente. Aceste monumente, alaturi de alte constructii ,in curs de achizitionare, vor permite amenajarea pe acest nou teren, de 2.85 ha,a unui centru civic de sat si a "aleii" minoritatilor, ce va intregi patrimoniul de acest gen ilustrat in sectorul vechi al muzeului. Totodata, in acest nou sector se vor realiza spatii pentru activitatile cu publicul si pentru recreerea activa a acestuia.
Campaniile de cercetare si achizitii din ultimii ani au dus la cresterea patrimoniului din expozitia in aer liber si din colectii. In prezent, expozitia permanenta cuprinde 121 de complexe distincte, totalizand 338 de monumente, iar patrimoniul mobil insumeaza 53828 obiecte. Aceasta a insemnat nu numai o crestere a patrimoniului, ci si o diversificare a lui. Intre monumentele recent transferate in muzeu, respectiv la inceputul anului 2003,se afla biserica din Timiseni (jud.Gorj): monument de o deosebita valoare pentru arhitectura rurala religoasa veche (1773) si pentru arta executiei picturii.
O cladire moderna , multifunctionala, inaugurata in luna noiembrie 2002, a constituit solutia pentru rezolvarea ,in mod corespunzator, a problemei spatiilor destinate adapostirii colectiilor de obiecte de patrimoniu, a bibliotecii, a fondurilor documentare, si desfasurarii activitatilor specifice muzeului.Au fost create spatii,cu dotari moderne, pentru laboratoarele de conservare-restaurare si sunt in curs de amenajare si cele pentru activitatile cultural-formative: expozitii tematice si diverse forme de "animare" a patrimoniului sau de utilizare a tezaurelor vii ale satului romanesc.
Programele de pedagogie muzeala si toate activitatile cu publicul certifica implinirea si exercitarea vocatiei Muzeului Satului de "museum vivum", de muzeu ce valorifica intr-o maniera vie si dinamica tot ceea ce este autentic si reprezentativ in cultura noastra populara. Intrate in traditia muzeului,Targul mesterilor populari, Tabara de creatie "Vara pe ulita", Festivalul obiceiurilor de iarna "Florile dalbe", Zilele zonelor etnografice etc. atrag un numar mare de vizitatori si contribuie, cu fiecare an, la cresterea randurilor publicului de muzeu, al publicului Muzeului Satului. Printr-o diversitate de publicatii, difuzate prin libraria muzeului: ghiduri, pliante, albume, carti postale, diapozitive, CD-uri, casete video si audio etc., publicul este invitat sa descopere muzeul si valorile sale si, implicit, pe cele ale creatiei populare, sa le cunoasca si sa le pretuiasca. Obiectele de arta populara, creatii ale mesterilor contemporani, puse la dispozitia vizitatorilor prin magazinul muzeului, au nu numai semnificatia de obiecte-amintiri, ci si rolul de a contribui la educarea publicului pe linia bunului gust, a discernerii valorilor, de non-valori, a ceea ce este autentic de ceea ce este kitsch.
De asemenea, nu putem trece cu vederea nici faptul ca, de-a lungul anilor, Muzeul National al Satului "Dimitrie Gusti" a acordat sprijin pentru organizarea unor noi muzee si sectii de etnografie din tara (Sectia de etnografie a Muzeului din Alexandria, a Muzeului Unirii din Alba Iulia etc.). El a avut un rol fundamental si in dezvoltarea retelei muzeelor in aer liber din Romania precum si in realizarea primului muzeu de acelasi profil din Republica Moldova (Chisinau).
Din pacate, istoria recenta a muzeului a inregistrat si doua evenimente dramatice: incendiile din 5 septembrie 1997 (sectorul Transilvania) si 20 februarie 2002 (sectorul Moldova si Dobrogea), care au afectat o serie de monumente si obiecte de inventar aferente. Prin eforturile intregului colectiv al muzeului, prin sprijinul unor muzee din tara si prin sustinerea financiara a Ministerului Culturii si Cultelor precum si a unor sponsori, lucrarile de restaurare, efectuate la constructiile care au avut de suferit de pe urma dezastrului, au fost finalizate intr-un termen relativ scurt, iar parte dintre monumente au fost redate circuitului de vizitare. Recentele schimbari in structura organizatorica a Muzeului Satului, prin crearea unor noi directii si compartimente,asigura un echilibru intre toate activitatile institutiei si o eficientizare a acestora.
