Mănăstirea Nicula

Mănăstirea Nicula este un important centru de pelerinaj din Ardealul de Nord. Aici s-a aflat renumita icoană pictată în anul 1681 de meșterul Luca din Iclod. Conform unui proces-verbal întocmit de ofițeri austrieci, icoana ar fi lăcrimat între 15 februarie și 12 martie 1699. În anul 1713 guvernatorul Transilvaniei Sigismund Kornis a dus icoana în castelul său de la Benediugu Dejului, după care aceasta a ajuns la Cluj.

Papa Clement al XIII-lea a acordat în anul 1767 indulgență plenară pelerinilor care călătoresc la Mănăstirea Nicula în sărbătorile mariane 15 august și 8 septembrie.

Biserica din piatră a mănăstirii a fost edificată între anii 1875 și 1879 pe cheltuiala Episcopiei de Gherla. În anul 1928 papa Pius al XI-lea a acordat acestui lăcaș statutul de sanctuar marian.

În 1936 episcopul Iuliu Hossu al Episcopiei de Cluj-Gherla a încredințat icoana spre păstrare călugarilor bazilieni. Aceștia au încadrat-o în iconostasuldin lemn de tei al bisericii mănăstirii. Oficiosul Episcopiei Ortodoxe a Vadului, Feleacului și Clujului, săptămânalul Renașterea, nega în anul 1938 faptul că la Nicula, în mănăstirea "uniaților", s-ar afla icoana Maicii Domnului care a lăcrimat în 1699. Concluzia articolului intitulat "Baza pelerinajului de la Nicula" era aceea că "cercetările istorice dovedesc că la Nicula e numai o pseudo-icoană", iar originalul s-ar afla la Biserica Piariștilor din Cluj.

Fostul îngrijitor al mănăstirii a salvat icoana primită de la Iuliu Hossu, zidind-o într-unul din pereții casei sale. În 1964, în pragul morții, a mărturisit locul icoanei starețului ortodox al mănăstirii (numit de guvernarea comunistă). Icoana a fost adusă la mănăstire și la numai câteva zile a fost luată de comuniști. La rugămintea episcopului ortodox de atunci, Teofil Herineanu, icoana a fost pusă în capela Institutului Teologic Ortodox din Cluj-Napoca. În anul 1991 icoana a fost restaurată defectuos la Muzeul National de Istorie a Transilvaniei din Cluj, după care a revenit la mănăstirea Nicula.

În 1948 mănăstirea greco-catolică a fost închisă. Călugării bazilieni au fost arestați în octombrie 1948, odată cu scoaterea Bisericii Române Unite cu Roma în afara legii. Ieromonahul Leon Man, starețul mănăstirii, a fost întemnițat de comuniști și a murit în închisoare.

În 18 decembrie 1948 autoritățile comuniste au instalat la Nicula primul stareț ortodox, în persoana ieromonahuluiVarahiil Jitaru, născut în anul 1913 în localitatea Pângărați, județul Neamț.

Ca urmare a refuzului călugărilor ortodocși de a restitui mănăstirea, Episcopia de Cluj-Gherla a inițiat după 1989un proces pentru recuperarea lăcașului de cult. Pe motiv că instanțele din Transilvania ar putea ține partea greco-catolicilor, cauza a fost strămutată la Tribunalul Bacău, pe rolul căruia se află în prezent.

Biserica ortodoxă din Feleacu

Biserica "Adormirea Maicii Domnului" a fostei mănăstiri Feleacu, terminată în 1516, a fost construită pe locul alteia mai vechi, probabil de lemn. Biserica este atribuită ca fiind ctitorie a lui Ștefan cel Mare, atribuire contestată de medievistul Adrian Andrei Rusu. Monument de arhitectură gotică de tip biserică-sală cu 2 travee boltite în cruce pe ogive și absidă poligonală decrosată cu boltă pe nervuri, posedă picturi murale și icoane din sec. XVIII.

La mănăstirea Feleacu a fost copiat un liturghier slavon, în 1481, și un tetraevanghelier, în 1488, din ordinul arhiepiscopului Daniil care-și avea reședința aici.

Biserica Reformată-Calvină de la Luncani

A fost construită în a doua jumătate a secolului XIII, în stil romanic târziu, din piatră adusă de la edificiile antice romane din Turda. La 1290, construcţia era deja terminată, Biserica Romano-Catolică purtând hramul Sf.Elisabeta. Deasupra sacristiei  se află inscripţia "ISTAM CAMERAM (A)EDIFICAVIT STEPHA(NU)S SACERDOS ANNO D(OMIN)I MCCXC" (1290). Biserica este amintită în mai multe documente, la 1339,1352 şi 1465. După 1629 a fost patronată de ramura reformată a familiei Kemény, an din care biserica devine reformată-calvină. În decursul timpului, biserica a fost deseori renovată. La 1704 a fost instalat un nou clopot, iar la 1724 au avut loc lucrări mai ample, atestate într-o inscripţie. În anul 1842 a fost cumpărată orga, alte renovari succedând în anii 1911, 1949, 1981-1982 (când a avut loc refacerea tencuielii exterioare) şi 1989-1990.Tinerii „Asociaţiei Voluntare Castelul Banffy” s-au preocupat mult în ultimii ani de întreţinerea bisericii, efectuând mai multe lucrări de renovare, printre care şi reabilitarea criptei din subsol.

Biserica Reformat-Calvină din Luncani, judeţul Cluj, este înscrisă pe lista Monumentelor Istorice ale judeţului Cluj , elaborată de Ministerul Culturii si Cultelor din România în anul 2004.

Biserica Ortodoxă din Mărgău

Prima Biserica din Margau s-a construit in anul 1342 si era din lemn de goron. Aceasta a dainuit pina in anul 1504.
In anul 1506 s-a zidit a doua biserica din Margau din piatra. In anul 1798 in 17 iulie Biserica Ortodoxa Margau a fost distrusa din cauza unui traznet si a trebuit refacuta in intregime, mai putin turnul.

 Acestea se intimplau cind in Margau era protopop Daniil Ungur fiul mai mare a preotului Ioan Ungur . Dupa aceste evenimente toata padurea de brad a bisericii din satul Margau este pusa sub dare pentru zidirea din nou a bisericii. Protopopul Daniel Ungur moare in anul 1803 cu un an inainte de inceperea zidirii bisericii si este inmormintat sub zidul altarului. In anul 1804 incepe construirea bisericii si in semn de recunostinta pentru protopopul Daniil Ungur care a fost initiatorul zidirii din nou a bisericii I s-a pus cruce de piatra de pe mormint in zidul bisericii pe peretele exterior al altarului unde se vede si azi
Zidul de piatra care inconjoara biserica este construit in anul 1735 iar troita de lemn, zidita si ea intr-una cu gardul, este din anul 1744.

Cetățuia (Cluj-Napoca)

Cetățuia este o fortificație construită in perioada Habsburgică în vârful dealului cu același nume din Cluj-Napoca, în cartierul Gruia.

Cetățuia a fost clădită între anii 1715 și 1735 cu ziduri sub formă de stea, o redută, un turn și era înconjurată de bastioane, conform cu planurile arhitectului militar Giovanni Murando Visconti, în exterior fiind înconjurată de un val de pamânt. Porțile de acces dinspre vest și sud nu mai există, au mai rămas în picioare doar cele din sud-est si nord. Deasupra porților și în interiorul incintei se aflau diferite clădiri care adăposteau spații administrative, o garnizoană și un depozit de armament.

Fortificația a fost ridicată cu scopul principal de a asigura controlul asupra orașului, după trecerea Transilvaniei sub stăpânire austriacă, dar a fost folosită de multe ori și ca închisoare, îndeosebi în perioada Revoluției de la 1848. Aici a fost întemnițat și executat la 11 mai 1849 pastorul sas Stephan Ludwig Roth, unul dintre eroii Revoluției.

Din vechea cetățuie a mai rămas puțin: o parte din ziduri, patru clădiri, iar reduta a fost transformată în Turnul Parașutiștilor. Întregul ansamblu a fost profund afectat de alunecările de teren din zonă.

Pe colina dealului a fost construit Hotelul Belvedere în perioada anilor 1970, iar în 1995 a fost înălțată o cruce imensă din fier, în locul celei distruse de comuniști în anii 50. Crucea inițială a fost ridicată în memoria celor întemnițați aici.

Cetatea Fetei - Floresti

Cetatea Fetei (Cetatea Florești) a fost o cetate construită în apropiere de localitatea Florești, lângă municipiul Cluj-Napoca.

Cetatea a fost construită de către episcopii Transilvaniei în anul 1241, drept punct de pază și observație în fața invaziilor tătarilor. Cetatea a fost dărâmată în 1437, în perioada răscoalei țărănești de la Bobâlna. În clipa de față mai există doar o serie de ruine și o gaură de puț din care pornește un tunel subteran, blocat la câțiva metri de o poartă din fier. Conform unei legende locale, din acel loc ar porni un tunel care leagă cetatea debiserica Sfântul Mihail din Cluj-Napoca. Acest fapt nu a fost însă confirmat de arheologi. Tunelul este astăzi blocat de aluviuni aduse de ploaie.

Numele cetății provine dintr-o legendă locală: se spune că în timpul invaziilor tătare o fată din sat a fost prinsă de tătari și în ciuda torturilor nu a dezvăluit locul în care se ascunseseră oamenii din sat. În amintirea sa cetatea a fost denumită Cetatea Fetei.

În 2004 ANL a construit în zonă un cartier de locuințe, care a fost denumit Cartierul Cetatea Fetei.

Cetatea Liteni, între Lita și Liteni

Cetatea Liteni este o cetate medievală construită la 3 km sud-vest de actuala localitate Liteni  din judeţul Cluj pe o stâncă deasupra Văii Iara. Ruinele cetăţii se află la cca 30 km sud-vest de municipiul Cluj-Napoca şi la cca 30 km nord-vest de municipiul Turda, pe drumul dintre Luna de Sus şi Buru, în apropierea cetăţii aflându-se şi staţiunea Muntele Băişorii.

Atestată documentar din anul 1324 sub numele „Castrum Leta”, cetatea a avut un trecut foarte zbuciumat. În anul 1405 împăratul Zsigmond Luxemburgi a dăruit cetatea oraşului Cluj, mai târziu a împărţit moşiile cetăţii in trei părţi: lui Jakcs Janos, lui Vana (un judecător) şi lui Laszlo. După moartea împăratului Sigismund de Luxemburg cetatea a trecut mai întâi în proprietatea lui Losonczi Dezsö, iar mai târziu (după anul 1441) în proprietatea lui Herepei Márk. În anul 1456, Ioan de Hunedoara (Janos Hunyadi) a dăruit cetatea unei verişoare a lui Pongracz Janos. După ce familia acesteia s-a stins, cetatea a trecut succesiv în mâinile mai multor proprietari. A fost grav avariată ca urmare a exploziei magaziilor de pulbere din subteranele cetăţii la 12 februarie 1562, în urma unui asediu. În 1569 ruinele şi pădurile aferente din vecinătate au fost dăruite lui Geczy Janos care a făcut cetatea din nou locuibilă, descendenţii lui locuind aici timp de un secol. Numeroase legende se leagă de numele Geczy. Nu există date precise asupra datei şi cauzelor abandonării definitive a cetăţii, dar este probabil că aceasta s-a petrecut în timpul luptelor Curuţilor conduşi de Francisc Rákóczi al II-lea la începutul secolului XVIII.

Cetatea Dăbâca

Primele cercetări ale cetăţii aparţin lui K. Hodor, urmate în 1942 de sondajul arheologic al lui K. Crettier şi apoi de o cercetare arheologică amănunţită iniţiată în 1964 de către echipa lui Constantin Daicoviciu.
Prima cetate a fost ridicată în secolul 9 de catre K. Hodor, care a descris în 1837 ruinele cetăţii, presupunea că a fost ridicată pe locul unei cetăţi dacice . Alte voci susţin că cetatea ar fi fost ridicată parţial peste o mai veche aşezare datată secolele VIII-IX. Cetatea secolului IX era apărată cu şanţuri şi cu valuri de pământ.
Arheologii români şi-au concentrat multă vreme eforturile pentru a descoperi elemente care sa ateste textul din Gesta Hungarorum cum că cetatea ar fi reprezentat reşedinţa conducătorului local Gelu. Aceste eforturi au fost in zadar insa si deşi, contrar opiniei arheologului maghiar Bóna, locuirea sitului în secolul al IX-lea a fost confirmată de o serie de obiecte.

Cetatea a fost ridicată în mai multe etape, ea evoluând de la o simplă fortificaţie la cetate de reşedinţă a comitatului Dăbâca, menţionată documentar în 1146, în secolele X-XIV ea jucând un rol important în Transilvania.

A fost distrusă aproape total la invazia tătarilor din 1241, fiind apoi reconstruită. Nu a mai reuşit însă să îşi recâştige importanţa iniţială, rolul ei fiind preluat de cetatea Martinuzzi din Gherla. Pietrele cetăţii au fost folosite la construirea castelului Teleki.Acum resturile cetăţii sunt parţial acoperite.
În 1271 cetatea este dăruită banului Micud, ca răsplată pentru faptele sale de vitejie, donaţie confirmată în 1279 de Ladislau al IV-lea.

Cetatea are formă rotunda şi era formată dintr-un număr de patru incinte fortificate, cu un diametru de 600 m. Este aşezată pe Dealul Cetăţii la o altitudine de 700 metri, pe terasa superioară a văii Lonei şi avea rolul de a menţine controlul asupra drumului de transport al sării de la Sic la Poarta Meseşului.

Vârful este orientat spre nord. Iniţial avea pe latura sud-vestică mai multe valuri de pământ şi şanţuri de apărare, iar pe celelalte laturi palisade de lemn. Palisadele au fost distruse în secolul XI, în urma conflictelor cu triburile de cumani şi pecenegi. intre timp valurile de pământ au fost înălţate suplimentar, iar sistemul de palisade a fost refăcut şi redefinit într-un mod mai complex. Cetatea putea fi accesată prin două porţi, pe latura nordică, respectiv sud-vestică, ambele încadrate de turnuri de lemn.

La sfârşitul secolul XII palisadele sunt înlocuite de ziduri din piatră, turnuri şi donjoane. Zidurile de piatră au lăţimi între 2,4 şi 4 metri şi înălţimi de 3-4 metri.

Aşezarea fortificată Cuzdrioara

Cetatea este formată dintr-un val de pământ cu un diametru de 50 de metri şi mărginita de un şanţ. Dimensiunile acestui val variază de la 7 metri lăţime şi 3 înălţime pe latura sudică la 10 metri lăţime şi 6 înălţime pe latura de nord. Cetatea a fost distrusă, iar motivele distrugerii nu sunt cunoscute nici in ziua de azi.Cercetările arheologice au descoperit în zonă obiecte de bronz din secolul IX.

Cetatea este cunoscută şi sub numele de Cetatea chazarilor. Anonimus îi pomeneşte pe chazari în lucrarea sa Gesta Hungarorum printre supuşii lui Menumorut.Acesti Chazarii au fost o populaţie semi-nomadă de origine turcică, care în secolele VII-IX au pus bazele unui stat în zona Mării Caspice.

Regele Ungariei şi Croaţiei Andrei al II-lea a făcut cadou satul magistrului Denes, unul din strămoşii familiei Bánffy, familie care a rămas în posesia satului până în secolul al XVII-lea.

Nu am poze pentru aceasta cetate

Cetatea Bologa

A fost ridicat în anul 106 D.C., drept garnizoană a Cohortei II “Hispanorum”, a cărei misiune era, apărarea graniţei Imperiului Roman. Pe măsură ce romanii au încercat să consolideze graniţele, în secolul II D.C. se banuieste ca au fost aduşi colonişti din Grecia.

Ruinele castrului sunt vizibile şi astăzi în locul numit "Grădişte", cu tot ca majoritatea zonei a fost folosită ca suprafaţă agricolă. În apropierea castrului există şi ruinele unei băi romane.
Pe malul opus al râului Henţ pe langa castru se află si o fortăreaţă, menţionată pentru timp de mai multe secole ca Sebesvár şi apărând pe majoritatea hărţilor Evului Mediu ale zonei. Bologa a fost atestată pentru prima oară documentar în 1304 ca Sebuswar.

Regele Sigismund de Luxemburg a donat Bologa împreună cu Cetatea Bran lui Mircea cel Bătrân, după semnarea tratatului de alianta de la Braşov împotriva Imperiului Otoman în 1399.

Fiind punct strategic pe drumul care ducea la Oradea, fortăreaţa a servit şi drept refugiu pentru populaţia locală în momentele de restrişte. A devenit mai importanta în secolul XVII, când otomanii au cucerit Oradea şi împiedica acţiunea de colectare a taxelor. Sultanul a ordonat demolarea ei, dar ordinul nu a fost executat. A fost distrusă însă mai târziu de lobonţi prin explozie. Turnul şi o mare parte din ziduri au mai rămas încă în picioare. La mijlocul secolului XX turnul şi-a pierdut acoperişul, probabil ultimul element din lemn al ruinelor. Tot ceea ce a mai rămas in zilele noastre este o piatră.

Castelul Wass-Banffy de la Gilău

Castelul Wass-Banffy de la Gilău, judeţul Cluj este înscris pe lista Monumentelor Istorice ale judeţului Cluj , în anul 2004. Castelul este înconjurat de un parc natural de aproximativ 11 ha.

Cetatea a fost edificată după 1439. Pe la 1500, cetatea iniţială a fost transformată în castel de către episcopul Ladislau Gerb, în stil renascentist. Între 1599 si 1601, castelul a fost stăpânit de chiar si de Mihai Viteazul.
Fiind distrus în urma unui incendiu, castelul a fost reconstruit şi restaurat nenumarate rânduri. În ultimele decenii a fost folosit de Liceul din Gilău.

Castelul Wass de la Ţaga

Familia Wass este domeniului Ţaga, ca urmare a căsătoriei dintre Vid Wass  şi Marta Fejes, având 10 ramuri de descendenţi. Ei au ridicat 2 castele la Ţaga şi unul la Sucutard.

Gheorghe Wass,  a fost primul membru al familiei care a consolidat averea imobiliară a familiei Wass, el fiind înmormântat în 1594 pe domeniul castelului mic. Castelul Mare de la Ţaga a fost ridicat de de către Gheorghe Wass, fiul lui Laszlo si Anna Teleki. Acest castel a fost distrus complet după cel de-al doilea război mondial.
În anul 1769 Wass Adam a construit acest castel, care se păstrează şi astăzi. Castelul aparţine stilului baroc transilvănian şi a fost iniţial compus din:Castelul propriu-zis, două pavilioane frontale, cu plan pătrat, rămăşiţele unui zid în formă de potcoavă, pavilion-bibliotecă.

În decursul anilor s-au facut modificari si adaugari la faţada posterioară. Pe tavanul fostei cantine a Intreprinderii Agricole de Stat s-a aflat o pictură - nu mai este vizibila.

Samuel Wass a consolidat castelul mic de la Ţaga, care a dispus de două ori repararea sa. Adam a contribuit esenţial şi la reamenajarea drumurilor din zonă, promovând un proiect de placare a adrumurilor cu lemn .
După moartea lui Gheorghe Wass in 1925 şi Oliver Wass in 1932 castelul devine proprietatea lui Albert Wass.

În 1946 Albert a fost condamnat la moarte de tribunalul Poporului Cluj, împreună cu tatăl său pentru uciderea mai multor civili în septembrie 1940, iar castelul a intrat în proprietatea statului. Ulterior castelul a îndeplinit funcţia de sediu al I.A.S. şi locuinţă.

Castelul era in forma dreptunghiulara cu două turnuri scunde pătratice şi patru pavilioane. Era încadrat într-un părculeţ, în faţă fiind plasate două fântâni arteziene. A suprevieţuit clădirea principală, ridicată în stil baroc transilvănean, cu subsol, parter şi şarpantă. În apropierea clădirii se află criptele funerare ale familiei, menţionate în arhiva familiei din 1776.

Castelul Teleki din Luna de Jos

Castelul Teleki, situat în localitatea Luna de Jos, judeţul Cluj a fost construit în perioada 1650-1700 de către familia nobiliara transilvană Teleki.

Construcţia castelului a început în secolul XVII,si a fost terminat în 1700 de către Pál Teleki filantrop şi susţinător al lui Francisc Rakoczi II în războiul crunt.

 Din vechiul castel a mai supravieţuit doar turnul sudic, de vânătoare, cu o înălţime de circa 35 m şi unele parti din parc. Restul castelului a fost demolat din ordinul împăratului Austriei după 1700.

Piatra rezultată din demolare a fost folosită în secolul următor, la construirea unui zid lung de circa 700 m, gros de un metru şi înalt de 4 m, şi a unui nou pavilion neoclasic cu parter, etaj şi şarpantă, dispus într-un parculet. In timpul guvernării comuniste, această clădirea a fost transformată în sediu de CAP.

După 1980 o porţiune de 500 m de zid a fost demolat şi piatra valorificată. Actualmente clădirea neoclasică este sediul unui centru de asistenţă socială şi protecţie pentru copii. Se mai păstrează circa 200 m din zid in jurul Spitalului din comuna. Parcul castelului cuprinde arbori cu vârsta de peste 500 ani.

Castelul Schirling, Cornești

Castelul Schirling din  Corneni - judeţul Cluj, construit  în sec. XVIII-XIX în stil baroc, este înscris pe lista Monumentelor Istorice ale judeţului Cluj , în anul 2004. Castelul poartă numele constructorului.

Acest castel este moştenirea recentă a liderului UDMR, Tackacs Csaba, care l-a revendicat fara probleme.

Castelul Kornis, Mănăstirea, judeţul Cluj

Castelul Kornis este pe teritoriul localităţii Mănăstirea - judeţul Cluj şi este înscris pe lista Monumentelor Istorice ale judeţului Cluj în anul 2004.
Clădirea principală a castelului a fost construită intre anii 1573-1593, în stilul renascentist. În cursul timpului, castelul a fost mereu completat cu clădiri secundare pe forma unei incinte patrulatere. După ce domeniul devine proprietatea familiei Kornis, în jurul anului 1673 Gáspár Kornis  ridică etajul al II-lea al clădirii principale.

Fiul său, renovează castelul în 1680. Tot el a reparat castelul, după ce acesta fusese deteriorat în timpul revoltei Curuţilor de la începutul secolului XVIII, iar în 1720 adaugă două noi bastioane octogonale în partea nordic, este refăcut turnul de la intrarea în castel, pe latura de vest, turn care mai există şi astăzi. În această perioadă are loc şi redecorarea încăperilor castelului cu fresce pe tavane. Sunt refăcute lucrările din lemn la ultimului etaj şi scara ornamentată cu motive populare şi sunt aduse decoraţiuni din piatră de tuf vulcanic de Dej.

În cel de al doilea război mondial o parte din castel a fost distrus. Biblioteca din castel conţinea înaintea distrugerii peste 9.000 de volume, formate din colecţii de cărţi rare. A fost distrusă acum şi imensa colecţie de istorie naturală. Pavilioanele sunt acum, cămin şi şcoală culturală.

Intrarea în castel avea şi o punte suspendată, mai veche, care era ridicată in timpul nopţii sau in caz de pericol, poartă încadrată de inorogi paraleli cu intrarea. Acesti inorogi apar şi pe blazonul familiei Kornis. Protectoarea castelului era Maica Domnului, care se considera ca era vegheata de inorogi
La intersecţia diagonalelor incintei se află o fântână in forma de octagon, înconjurată de stâlpi circulari şi arcade. În partea nord-estică a domeniului se mai gaseste un pavilion ridicat in anul 1825.

Castelul Jósika, Moldovenești

Castelul Jósika din Moldoveneşti - judeţul Cluj, este înscris pe lista Monumentelor Istorice ale judeţului Cluj , în anul 2004.
Castelul este construit în stil baroc, si este utilizat în prezent de Primărie.

În cursul lucrărilor de plantare realizate în primăvara anului 1912 la Moldoveneşti, în grădina Castelului baronului Jósika Gábor, sa descoperit accidental un cimitir de înhumaţie. Secţiunea Numismatică şi Arheologică a Muzeului Naţional al Transilvaniei a fost informată de această descoperire şi Roska Marton a fost mandatat să efectueze cercetări arheologice. In urma acestor cercetari, s-au descoperit: 57 morminte de inhumaţie, care au fost datate ca fiind din epoca medievală timpurie.

Castelul Mikes, Săvădisla

Castelul Mikes din Săvădisla, judeţul Cluj este înscris pe lista Monumentelor Istorice ale judeţului Cluj, elaborată de Ministerul Culturii si Cultelor din România în anul 2004.
Castelul  construit în secolul XIX, în stil neobaroc este in prezent folosit ca Sanatoriu TBC.

Castelul Haller, Coplean

Castelul Haller - Coplean - judeţul Cluj este înscris pe lista Monumentelor Istorice ale judeţului Cluj , în anul 2004.

Castelul, sau asazisul castel cu scoici a fost construit între anii 1725-1771, în stil baroc de către guvernatorul Transilvaniei din perioada 1735-1755, Ioan Haller. A fost ridicat pe locul unui mai vechi conac, clădirea formată din subsol, parter, etaj şi acoperiş este situată în mijlocul unui domeniu dreptunghiular la intrarea căruia se afla un bastion. Se presupune că pentru ridicarea clădirii s-a folosit piatră adusă din castrul roman de la Căşeiu.
În prima faza castelul a fost construit în cel mai timpuriu stil baroc transilvănean, ulterior fiindu-i adăugate ornamentaţii rococo realizate de sculptorul austriac Anton Schuchbauer, realizator şi al Statuii Fecioarei Maria din Cluj.

În 1920 castelul a fost incendiat, în urma căruia acoperişul baroc a fost distrus în întregime.
Castelul a aparţinut familiei Haller de Hallerkö, până în 1948 când a fost confiscată de guvernarea comunistă şi transformat în CAP şi spaţiu de ateliere. După 1989 clădirea a fost abandonată, iar în prezent este în stare de ruină.

Clădirea este de 24,5 metri, cu o intrare marcată de şase coloane de piatră cu capiteluri ionice. Coloanele susţin o terasă de 9,5 metri lunhime şi 2,5 lăţime. Zidurile sunt masive, cu o grosime de 1 metru.

interiorul clădirii era înconjurată de un zid de piatră din care s-a mai păstrat o mică parte, iar în partea din stânga a zidului de intrare se află ruinele turnului circular construit.

Castelul de la Gilău

Castelul din Gilău, dateaza din secolele XII-XIII, a fost sediul principesei Transilvaniei - Isabella Jagiello Zapolya în secolul al XVI-lea.

Conform scrierilor cronicarului secolului al XIII-lea Anonymus Notar, numele localității Gilău vine de la cel al voievodului Gelu, ai cărui 200 de oșteni s-au confruntat aici cu armata lui Tuhutum.Insa potrivit academicianului Ștefan Pascu numele Gilău, în maghiara Gyalu, ar fi trascrierea maghiară a cuvantului "Dealu", în pronunția românilor ardeleni "Ghialu". Ambele ipoteze sunt luate in considerare.

În curtea acestui castel au fost descoperite ruinele castrului roman.

Castelul Bocskai, Aghireșu

Castelul Gábor Bocskai a fost construit în comuna Aghireșu din județul Cluj în anul 1572, în stilul renascentist.

Cladirea este de forma patrata, cu turnuri la colțuri, cu o amplă curte interioară, el se particularizează prin frumusețea ancadramentelor de piatră. Din pacate in zilele noastre castelul este ruinat.

Castelul Béldy din Geaca

Castelul Béldy din Geaca - județul Cluj este înscris pe lista Monumentelor Istorice ale județului Cluj , din anul 2004.

Castelul a aparținut familiei Béldy, stabilită în zonă în sec. XIX.Un membru al familiei Béldy a deținut rangul de prefect al Clujului între 1888 și 1905, motiv pentru care s-a mutat aici cu familia, ridicând acest castel.
În anul 1880 a fost ridicat edificiul, în stil neoclasic, cu elemente de arhitectură populară. Este format din parter, subsol, etaj și șarpantă dispuse pe un plan dreptunghiular de 17 X 11 metri. Intrarea este flancată de coloane dorice.

Interiorul clădirii este din pacate distrus, scările spre subsol și etaj fiind ambele nepracticabile. Clădirea a fost revendicată de către urmașii familiei  Béldy.

Castelul Bánffy, Răscruci

Castelul Bánffy din Răscruci - comuna Bonțida - județul Cluj, este înscris pe lista Monumentelor Istorice ale județului Cluj , elaborată de Ministerul Culturii și Cultelor din România în anul 2004. Castelul de la Răscruci a fost construit în secolul XVIII, în stil eclectic.

Mai demult, aici era unul din cele mai frumoase parcuri ale domeniilor familiei Bánffy. Exista aici inclusiv un lac, astăzi insa gasim doar un teren mâlos. Cronicile familiei Bánffy spun că în mijlocul acestui parc era amplasat un porumbar în stil japonez și că domeniul era folosit ca reședință domnească pe timpul verii. Între anii 1752-1755 au fost restaurate casa de oaspeți și grajdul, iar clădirea actuală, realizat în stil eclectic, datează din 1809, ridicată fiind pe locul unei vechi reședințe de vară. Castelul a fost locuit de baronul Adam Bánffy, un pasionat al artei.

Castelul de la Răscruci are o valoare istorică importantă. Este format din două corpuri de clădire, plus alte anexe. Pavilionul este de origine ca romană. Accesul principal al castelului se află prin două scări dispuse în partea sudică,fiind urmate de o terasă încadrată de opt coloane dorice.

Piesa de rezistență rămâne salonul de primire. Aici s-a păstrat un bufet din lemn cu același tip de sculpturi și o vitrină cu o valoare artistică aparte, în secolul XX participand la o expoziție de la Paris. Salonul, tipic renascentist, are pereții îmbrăcați în lemn, cu tavan din lemn casetat. Casetele din tavan sunt sculptate în stilul Renașterii germane, fiind imprimate forma blazonului și genealogiei familiei Bánffy, precum și numele celor mai reprezentative personalități din istoria Ungariei și Transilvaniei.

O altă piesă interesantă este soba din teracotă verde din aceasi incapere. Cele trei scene în relief de deasupra brâului exprima pierderea bătăliei din 1526 de la Mohács.

Legatura la etaj se face pe scara cu balustradă din lemn masiv, după trecerea prin foaierul cu lambriuri renascentiste. Gasim aici nouă coloane cu capiteluri care zugrăvesc motive vegetale, ușile din lemn masiv, blazonul familiei și diverse alte motive sulpturale.

Din balconul castelului se poate vedea întreg domeniul Banffy.

Castelul Kemény din Jucu de Sus

 Castelul Kemény din Jucu de Sus - județul Cluj, a fost construit în secolul XIX, este înscris pe lista Monumentelor Istorice ale județului Cluj , elaborată de Ministerul Culturii si Cultelor din România în anul 2004.  


Istoricul Mihail Macrea din Cluj-Napoca este de parere ca în epoca romană, la Jucu se afla o mare carieră de exploatare a pietrei. Arheologii spun că în zonă ar putea fi urme ale germanilor, așezați pe valea Someșului Mic.
Numele are o origine slavă, cuvantul -"juc” înseamnă “gândac”. În stânga Someșului se afla reședința familiei Suky, unde a fost atestată, în 1332, cea mai veche școală sătească din Transilvania. Dincolo de râu erau „Jucu de Jos” și „Jucu de Sus”, părți ale vastului domeniu Suky. 
De origine germană, familia de nobili Suky s-a așezat în Transilvania în secolul XIII. Un potir făcut la comanda acesteia, păstrat în tezaurul catedralei din Esztergom (Ungaria) este considerat de istoricii de artă drept cel mai bogat și mai luxos din Transilvania. 
Ultimii descendenți ai acestei familii s-au stins în secolul XVIII, posesile familiei fiind preluate mai târziu de membrii familiei Kemény. Pe locul reședinței familiei din Cluj s-a ridicat, în secolul XIX, Casa Petrechevich-Horváth, astăzi actualul Muzeul de Istorie a Transilvaniei. 
Castelul, are forma literei L, cu laturi de 22 și 16 metri. Este format din subsol, parter, etaj și șarpantă, cu 2 intrări. Clădirea are două intrări aflate pe laturile sudice, intrarea mică fiind încadrată de un portic cu două coloane pe care se află o terasă. Legătura dintre parter și etaj se face pe o scară se piatră. În colțul de nord-vest al castelului se află un foișor in formă pentagonală.

Clădirea găzduiește momentan Școala cu clase I-VIII "George Barițiu".

Castelul din Borșa - județul Cluj, este o fostă proprietate a familiei Bánffy, a devenit, în anul 1957, Spital de Boli Psihice Cronice, iar din 2003 a intrat în patrimoniul Consiliului Județean Cluj.
Castelul a fost construit în secolul XIX în stilul eclectic cu elemente neobaroce și neoclasice. Castelul A fost revendicat de moștenitoarea familiei Bánffy, care locuiește în Ungaria. Castelul nu poate fi de aceea renovat, fiind în curs de retrocedare.
Clădirea are o formă dreptunghiulară, fiind dispus pe nivelul parterului, etajului și șarpantei, cu un turn dreptunghiular în colțul de sud-vest. Accesul se face printr-un portic neoclasic mărginit de 5 coloane dorice, deasupra cărora este plasată terasa. Din portic se intră în hol și încăperile parterului, iar o scară asigură accesul la etaj. La parter se mai găsește în hol mobilierul original de lemn, decorat cu oglinzi venețiene.
Castelul se află pe o proprietate întinsa din care au mai rămas aleile principale mărginite de arbori. La sud-vest de castel se află un mic minument comemorativ dedicat lui Dániel Bánffy ridicat de soția sa Anna Gyárfás și fii săi, Deszö, Jenö și Ernö.
Acest castel este înscris pe lista Monumentelor Istorice ale județului Cluj , elaborată de Ministerul Culturii si Cultelor din România în anul 2004.

Castelul Bánffy, Bonțida

Castelul Bánffy de la Bonțida este construit de familia Bánffy în comuna Bonțida, județul Cluj.Complexului de edificii este renascentist, extinderile ulterioare au fost făcute în secolul al XVIII-lea în stil baroc, iar în secolul al XIX-lea în stil romantic. Ansamblul se află în prezent în proces de restaurare.\

Regele Sigismund de Luxemburg a donat familiei Bánffy  în anul 1387 Domeniul de la Bonțida . Se spune că pe acest loc a existat o reședință nobiliară încă din secolul al XIV-lea, iar construcția la castel a început în 1437, când baronul Bánffy a primit de la regele Albert permisiunea de a-și ridica o cetate, și a fost finalizată în 1543. Prima atestare documentare a castelului datează din secolul XVII, când, potrivit unui raport militar, exista un sistem de fortificații care înconjura conacul. Stilurile cele mai vizibile în structura ansamblului sunt cel renascentist și cel baroc.Dionisie Bánffy (1638-1674), comite de Dăbâca și Cluj și consilier al principelui Transilvaniei Mihai Apafi I, a fost cel care a inițiat construcția ansamblului la aceste dimensiuni, sub controlul arhitectului italian Agostino Serena. Această primă clădire a fost proiectată ca un ansamblu fortificat, cu bastioane în cele 4 colțuri, un turn înalt la intrare și o grădină dispusă în sudul ansamblului.Moștenitorul său, Dionisie Bánffy al II-lea, a inițiat reconstrucția castelului, începând din 1745 în stil baroc austriac, după planurile arhitectului vienez Joseph Emanuel Fischer von Erlach. În primă fază reconstrucția s-a concentrat asupra curții de onoare din fața clădirii porții, inspirându-se din arhitectura barocă vieneză au fost create noi clădiri: manejul, grajdul, remiza și locuințele servitorilor. Tot el a dat o nouă formă castelului, sub forma a două aripi așezate în poziția literei U. Acum o sa fie creat și parcul de agrement de pe malul Someșului în același stil baroc, cu alei, lac, statui și fântâni arteziene.

Următorul descendent Bánffy, va demola în anul 1820 turnul de poartă, din materialul rezultat fiind ridicată o moară de apă, pusă la dispoziția sătenilor. Tot la dispoziția sa, în 1850 arhitectul Anton Kagerbauer a ridicat o nouă aripă a clădirii, perpendicular pe latura sudică a incintei castelului, totodată remodelând parcul prin redefinirea formelor sobre baroce cu altele mai libere,romantice, specific englezești.