Muzeul de Artă Cluj-Napoca

ISTORICUL MUZEULUI

 Înfiinţat în anul 1951,  muzeul  a beneficiat, încă de la constituirea sa, de  unele fonduri patrimoniale mai vechi: o mică colecţie de artă provenind din fondurile fostului  Muzeu Ardelean şi, mai ales,  colecţia Pinacotecii „Virgil Cioflec".  Alcătuită cu pasiunea şi competenţa cunoscătorului capabil să preţuiască valorile consacrate, si să susţină cu clarviziune afirmarea talentelor autentice (Theodor Pallady, Camil Ressu, Iosif Iser, Rodica Maniu, Nicolae Dărăscu, Ştefan Dimitrescu, Nicolae Tonitza, Vasile Popescu, Jean Al. Steriadi, Lucian Grigorescu, Oscar Han, Cornel Medrea), colecţia Virgil Cioflec reprezintă şi astăzi nucleul valoric al patrimoniului Muzeului Naţional de Artă Cluj. Amplificarea fondului patrimonial al muzeului s-a realizat în anii care au urmat înfiinţării lui, pe seama unor transferuri, donaţii şi achiziţii.

 Operelor de artă transferate de către Ministerul Culturii, Muzeul Naţional de Artă Bucureşti şi Administraţia locală (Barbu Iscovescu, Constantin David Rosenthal, Teodor Aman, Gheorghe Tătărăscu, Gheorghe Panaitescu Bardasare, Carol Popp de Szathmary, Ion Andreescu, Karl Storck) li se adaugă un fond însemnat provenind de la Filiala Cluj a Academiei Române (1971).  Cuprinzând piese importante de artă din Transilvania, acest fond a contribuit substanţial la conturarea unei fizionomii particulare a patrimoniului.

 Activitatea de cercetare desfăşurată de-a lungul anilor de către specialiştii muzeului, valorificată prin studii şi expoziţii retrospective de anvergură, a introdus în circuitul artistic naţional personalităţi de seamă ale artei din Transilvania: Elena Popea, Alexandru Popp, Pericle Capidan,  Szolnay Sandor, Tasso Marchini, Aurel Ciupe, Romul Ladea, Petre Abrudan, Emil Cornea, Nagy Albert, Teodor Harşia, Fulop Antal Andor, Alexandru Mohy, Georgeta şi Constantin Ticu Arămescu, Ion Sima, Petru Feier, Anton Lazăr, Walter Wiedmann, Bene Jozsef, Letiţia Muntean, Coriolan Munteanu, Friedrich Bomches, Sabin Nemeş, Nicolae Agârbiceanu, Valer Chende, Egon Marc Loevith, Constantin Lucaci. Aceste retrospective au determinat donaţii importante ale artiştilor şi familiilor acestora precum şi din partea unor colecţionari de artă. Cercetarea a direcţionat şi un program de achiziţii orientat prioritar spre evidenţierea creaţiei artiştilor originari sau activi în spaţiul intracarpatic (Aloisie Hora, Mişu Popp, Venceslav Mel, Sava Henţia, Simion Corbul-Hollossy, Octavian Smigelschi, Dimitrie Cabadaiev, Nagy Istvan, Sabin Popp, Aurel Popp, Hans Eder, Hans Mattis Teutsch, Virgil Fulicea), dar şi spre completarea patrimoniului de artă veche (icoane din secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea) şi de artă modernă românească.

 Expoziţia permanentă a muzeului, reformulată periodic ( 1952, 1956, 1965, 1974, 1996), reflectă semnificativ, în fiecare ediţie, atât dinamica creşterii patrimoniului şi afirmarea unor noi exigenţe muzeografice, cât şi stadiul cercetării patrimoniului, în corelaţie cu dezvolarea studiilor generale de istoria artei româneşti.

CLĂDIREA MUZEULUI

 Monument de referinţă în istoria  arhitecturii din România clădirea muzeului, cunoscută sub numele Palatul Banffy din Cluj, este un edificiu reprezentativ pentru arhitectura barocă civilă din Transilvania, deschizând la Cluj tema palatelor şi a caselor nobiliare baroce.

 Edificiul a fost construit în perioada anilor 1774 - 1785 ca reşedinţă privată a contelui Bánffy György, (guvernator al Transilvaniei), de către arhitectul german Johann Eberhard Blaumann (născut la Böblingen, Germania). Apartenenţa stilistică  a monumentului la stilul baroc central-european, nu exclude, însă, prezenţa unor trăsături (echilibrul, ponderea maselor de arhitectură şi temperarea exuberanţei decorative) ce ţin de tradiţia locală, persistentă, a Renaşterii.

 Clădirea de plan recangular  este organizată în jurul unei curţi de onoare mărginită, la parter şi la etaj, de loggii cu stâlpi şi coloane cu capiteluri. Parterul este în întregime boltit (bolţi cilindrice cu penetraţii) iar etajul este tăvănit. La etaj, dispunerea camerelor, riguros geometrică (desfăşurare simetrică pe direcţia faţadelor şi axelor longitudinale) subliniază motivul dominant: interiorul luxos al salonului de onoare. Celelalte camere, organizate de o parte şi de alta a salonului, au uşile situate în acelaşi ax, dispunerea încăperilor în anfiladă creând o perspectivă spaţială impresionantă.

 Faţada principală a palatului este dominată de motivul rezalitului central al porţii de onoare (cu trei deschideri), căreia îi corespunde la etaj balconul mărginit de coloane cu capiteluri care susţin cornişa, attica şi acoperişul balconului, deasupra căruia se înalţă masiva stemă a familiei Bánffy. Faţada principală concentrează  elemente arhitecturale, decorative şi plastice care potenţează grandoarea şi somptuozitatea edificiului: ritmarea expresivă pilastru/ fereastră, canelura coloanelor zvelte - cu capiteluri compozite, retragerile succesive ale cornişei, decoraţia cu panglici împetite,  ghirlande şi conuri a ferestrelor. De o parte şi alta a stemei sunt impostate urne şi  statui de zeităţi antice, înzestrate cu semnificaţii simbolice: războiul se asociază înţelepciunii, muzica şi poezia- vânătorii, binele triumfă asupra răului. Cu anumite actualizări, proprii epocii, statuile, operă a sculptorului Anton Schuchbauer, vădesc dorinţa de a respecta anatomia corpului în mişcare, fiind utilizate atât faldurile, cât şi contrapostul. De o calitate plastică excepţională este reprezentarea sculpturală a grifonilor afronaţi faţadei posterioare a clădirii.

 Palatul Banffy a fost atribuit Muzeului de Artă Cluj în anul 1956. Restaurările succesive, realizate începând din 1962 şi încheiate practic în anul 1974, au respectat structura şi elementele decorative originale, adaptând în acelaşi timp clădirea la funcţia de muzeu. În prezent este în curs de elaborare proiectul de restaurare generală - cu refuncţionalizarea edificiului, în funcţie de anvergura actuală a activităţii instiuţiei. 

MISIUNEA MUZEULUI

 Muzeul, ca instiuţie publică de cultură, aflată în serviciul socieăţii, colecţionează, conservă, cercetează, autentifică, comunică şi expune piese de artă plastică şi decorativă din patrimoniul real şi virtual. Funcţiile principale ale Muzeului sunt: cercetarea, constiuirea şi conservarea patrimoniului; autentificarea,  evidenţa, protejarea şi punerea în valoare ştiinţifică şi expoziţională  a patrimoniului în scopul cunoaşterii celor mai valoroase piese de artă plastică şi decorativă şi educarea   publicului în spiritul valorilor etice şi estetice.