Hotel Transilvania - Un hotel incarcat de istorie

Animat de toti cei care i-au trecut pragul, pastrat ca o mostenire a trecutului, respectat ca un etalon in materie de ospitalitate, Hotel Transilvania este un martor tacut al trecerii timpului. Iar timpul i-a oferit un spectacol ce se intinde de-a lungul a catorva sute de ani de existenta a hotelului.

L-a rasfatat cu figuri memorabile, cum ar fi cea a lui Jonathan Harker, personajul principal din romanul “Dracula” a lui Bram Stocker, care a beneficiat pentru o noapte de ospitalitatea hotelului nostru. Tot in compania timpului, hotelul nostru a contribuit la renumele strazii pe care se afla, Regele Ferdinand fiind cea mai veche strada atestata din Cluj-Napoca. Intamplator sau nu, ea era cunoscuta de catre localnici sub denumirea de strada hotelurilor. Nu lipsita de importanta este si istoria strazii pe care se afla Hotelul Transilvania. Intre anii 1940 si 1944, strada a purtat numele lui Wesselényi Miklos. Apoi, pana in 1989, strada s-a numit Gheorghe Doja (Dózsa György), conducatorul marii rascoale din 1514.
 

De-a lungul vremii, hotelul in care va intampinam cu bratele deschise astazi, a purtat mai multe denumiri. Prima sa denumire, mentionata de altfel si de istorici, a fost “Regina Angliei”. Ulterior, hotelul a primit denumirea “Transilvania”, urmand ca apoi sa poarte numele “Vladeasa”. Astazi, hotelul a revenit la numele “Transilvania” si suntem mandri ca putem duce aceasta denumire mai departe.

Chiar daca multe s-au schimbat de-a lungul timpului, ospitalitatea Hotelului Transilvania a ramas aceeasi. Pentru ca, se poate spune ca este locul unde s-a nascut ospitalitatea la Cluj-Napoca. La fel cum, acum doua secole, primeam cu caldura un drumet coborat dintr-o trasura, purtand frac si joben, exact asa o facem si acum pentru calatorul modern, dornic de experiente turistice extraordinare.

Cazare

Hotel Transilvania va asteapta sa ii treceti pragul. Va punem la dispozitie 6 camere superioare single (3 stele),2 camere single (2 stele),14 camere superioare double (3 stele),2 camere double (2 stele), 2 junior apartamente (3 stele), 2 senior apartamente (3 stele), o sala de conferinte si business room pentru 50 persoane, precum si un restaurant cu bar.

Pentru rezervari , accesati linkul => http://hoteltransilvania.ro/rezervari-online.php

 

Vivariul Universității "Babeș-Bolyai"

VIVARIUL a fost construit între anii 1998-2001 din fondurile UBB şi ale Facultăţii de Biologie şi Geologie.

Vivariul îndeplineşte trei funcţii de bază, şi anume:      

1. didactică, pentru studiul următoarelor discipline de bază: Zoologia Vertebratelor, Zoologia Nevertebratelor, Etologie şi a unor discipline opţionale: Herpetologie, Entomologie;
2. cercetare ştiinţifică în domeniile: Zoologia Vertebratelor, Etologie, Herpetologie;           
3. educare a publicului, în special a elevilor, în vederea cunoaşteriişi ocrotirii speciilor autohtone de reptile, amfibieni, păsări, micromamifere.

Expoziţia permanentă cuprinde aproximativ 57 de specii de animale. La deschidere, în 2001, Vivariul adăpostea doar o colecţie de reptile şi amfibieni. La ora actuală, pe lângă acestea, Vivariul mai adăposteşte 10 specii de peşti, 9 specii de micromamifere şi 6 specii de păsări. Dintre acestea amintim : Vipera pufăitoare, Boa curcubeu, Gekko leopard, Varanul de Nil, Chinchilla, Ţestoasa dobrogeană, Salamandra etc.

Vivariul oferă, cu titlu de voluntariat, asistenţă de specialitate (veterinară) pentru speciile de reptile sau păsări bolnave, accidentate; de asemenea, poate găzdui animale de companie de talie mică în cazurile când stăpânii sunt plecaţi din localitate pe perioada concediului.

Vivariul se găseşte pe str. Clinicilor nr. 5-7, la demisolul Institutului de Zoologie, aripa vestică a clădirii, sub Muzeul de Zoologie.

Program de vizitare: marţi – vineri orele 10-16, sâmbătă – duminică orele 10-14. Persoane de contact :
cercetator dr. Ioan Ghira,
biol. Octavian Craioveanu

Muzeul Universității "Babeș-Bolyai"

Conceput pentru a pune în valoare istoria deosebit de bogată a învăţământului universitar clujean de-a lungul secolelor, activitatea profesorilor şi studenţilor care au frecventat diferitele facultăţi, dar mai ales contribuţiile deosebite ale intelectualilor români din Transilvania la patrimoniul culturii şi ştiinţei mondiale, Muzeul Universităţii din Cluj a fost înfiinţat în aprilie 2001. Din ianuarie 2002, el a fost extins, funcţionând astăzi într-o formă mult îmbogăţită.

Colecţiile sale numără în prezent peste 750 de piese originale şi facsimile (carnete de student, anuare, manuale universitare, documente, diplome, cărţi poştale, fotografii, diferite aparate ştiinţifice, medalii etc.). Cu ajutorul acestora sunt reconstituite istoria şi activitatea tuturor colegiilor, facultăţilor şi universităţilor care au existat succesiv în Cluj-Napoca, cu începere din secolul al XVI-lea (când la 1581 s-a creat Colegiul Iezuit, condus de rectorul-călugăr Antonio Possevino) şi până astăzi.

 Dintre exponate, se remarcă în mod special colecţia de fotografii de epocă –  totalizând circa 500 de clişee – care prezintă, în imagini elocvente, momente marcante din viaţa universitară, în special din perioada interbelică.

Muzeul este structurat în două părţi principale: expoziţia permanentă si rezerva muzeului – accesibilă numai specialiştilor, pentru cercetare şi documentare.

O mini-bibliotecă de lucrări referitoare la istoria universităţilor româneşti este în curs de constituire.

În cadrul expoziţiei de bază, exponatele sunt grupate în mai multe secţiuni, respectând criteriile cronologic şi  tematic.

Primele panouri din expoziţia muzeului universităţii prezintă date legate de elevii şi profesorii de la colegiile pe care diferitele ordine religioase catolice şi protestante le-au înfiinţat şi condus în Cluj între secolul al XVI-lea şi al XIX-lea. Sunt ilustrate apoi cele mai semnificative aspecte din activitatea universităţii maghiare Franz Iosif care a funcţionat în Cluj între 1872-1918, când Transilvania era parte integrantă a Imperiului austro-ungar.

Prezentarea evoluţiei universităţii româneşti "Regele Ferdinand" (1919 -1945) ocupă cea mai mare parte a expoziţiei permanente a muzeului. Secţiunea se remarcă prin obiectele şi fotografiile expuse. Acestea oferă vizitatorului informaţii nu doar despre viaţa ştiinţifică a universităţii, ci şi despre patrimoniul de clădiri şi dotări destinate deopotrivă profesorilor şi elevilor, care a fost mereu îmbogăţit printr-o bună administrare din partea rectorilor, o contribuţie deosebită având-o prof. Florian Ştefănescu Goangă. Menţionăm în acest sens vitrinele dedicate Colegiului academic (azi Casa Universitarilor) unde e reconstituită cu acurateţe înfăţişarea avută de clădire în anul inaugurării sale, 1937. Nu au fost uitate nici aspectele activităţii politice avute de profesorii universităţii din Cluj, dar nici acţiunile desfăşurate de societăţile studenţeşti pe facultăţi, precum şi de centrul studenţesc general "Petru Maior". O atenţie specială a fost acordată anilor celui de-al doilea război mondial, când universitatea românească din Cluj a fost nevoită să se refugieze la Sibiu şi Timişoara şi să-şi reorganizeze integral procesul instructiv educativ pentru a-l adapta noilor condiţii.

După instaurarea comunismului, în Cluj au existat între 1945-1959 două universităţi separate, anume cea românească, cu numele de "Victor Babeş", şi universitatea maghiară "Bolyai", a căror activitate este şi ea ilustrată în cadrul muzeului. A fost accentuată prin câteva mărturii documentare şi represiunea la care au fost supuşi mulţi dintre profesorii şi cercetătorii acestor instituţii de către regimul comunist.

Tot în cadrul expoziţiei permanente sunt prezentate date legate de crearea universităţii Babeş-Bolyai, prin unificarea celor două universităţi română şi maghiară în 1959, precum şi o istorie a evoluţie şi transformărilor acestei noi instituţii înainte şi după 1989, când "Babeş-Bolyai" a devenit o universitate multiculturală, de nivel european, cu specializări foarte numeroase şi variate oferite azi studenţilor, precum şi cu un înalt nivel de cercetare ştiinţifică.

O secţiune aparte este consacrată marilor personalităţi din universitatea clujeană care de-a lungul timpului au avut contribuţii deosebite atât la dezvoltarea acestei instituţii, cât şi la progresul ştiinţei şi culturii mondiale, aşa precum sunt Emil Racoviţă, Constantin Daicoviciu, Hermann Oberth, Lucian Blaga, Petre Sergescu, Eugen Speranţia şi alţii.

Muzeul Emil Isac din Cluj-Napoca

Muzeul memorial „Emil Isac” din Cluj-Napoca a fost un muzeu cu profil de istoria literaturii dedicat poetului Emil Isac (1886-1954).

Situat pe strada care îi poartă numele, în casa locuită de familia Isac din anul 1895, muzeul a funcționat din 1955 în casa naționalizată și care a fost retrocedată familiei în anul 1995; ca urmare a acestei retrocedări, muzeul a fost desființat în anul 2001.

Emil Isac a fost un exponent al literaturii progresiste din Transilvania în prima jumătate a sec. al XX-lea. Muzeul conținea o colecție de fotografii, manuscrise, corespondența a familiei poetului, documente, ziare, reviste și obiecte ce au aparținut poetului. Fiind proprietatea statului, după desființarea muzeului au fost depozitate la Biblioteca Județeană „Octavian Goga”.

Muzeul zoologic Cluj-Napoca

Muzeul Zoologic face parte din Patrimoniul Universității Babeș-Bolyai, și este format din mai multe colecții știintifice de animale. Ca valoare științifică și după numărul de exemplare conservate, Muzeul Zoologic se situează pe locul al II- lea, după Muzeul ,,Gr. Antipa din București.

Muzeul este împărțit în trei:

•               expoziția propriu-zisă, ce cuprinde un număr mare de vertebrate și nevertebrate, expuse izolat sau în diorame și microdiorame care reproduc cadrul natural;
•         colecțiile științifice, care cuprind peste 300.000 exemplare de animale (din care majoritatea sunt insecte ), și care sunt accesibile doar specialiștilor;
•             rezerva muzeului, a cărui material biologic este expus temporar sau cu care se completează expoziția.

Expoziția propriu-zisă este partea din muzeu, accesibilă publicului și studenților biologi, ocupă majoritatea spațiului de expunere, iar mobilierul în care este expus materialul biologic este din lemn de cedru, care dă o impresie deosebită muzeului. Exponatele, se prezintă sub mai multe forme de conservare împăiate, uscate, preparate în lichide conservante și schelete. Piesele expuse, sunt aranjate atât în ordine filogenetică, reflectând de la simplu la complex evoluția regnului animal, cât și sub formă de diorame, arătând în acest fel interrelațiile dintre speciile care formează lumea animală.

Pe lângă speciile autohtone, o mare parte din exponate repezintă fauna exotică, cum este de exmplu colecția de corali, scoica-de-perle, scorpionul african , fluturele migrator Monarh, o varietate întreagă de stele-de-mare, pești Crossopterigieni și Dipnoi, peștele-electric african , mâna Sfântului Petru, surucucu, o specie de șarpe marin, dropia-gulerată, găinușa de deșert, pasărea paradisului, tucanul, cangurii, ursulețul-spălător, girafa, mangusta, grupul de feline mari  și multe altele.

De asemenea sunt expuse și animale care reprezintă endemisme rarități, specii dispărute, sau endemisme ca de exemplu nautilul relict din era primară, care se găsește doar in Oceanul Pacific, singura formă actuală din grupul demult dispărut al Trilobiților, asperetele, care se găsește doar în apele râului Vâlsan și câțiva afluenți, tuatara care trăiește în Noua Zeelandă și care este rudă cu reptilele preistorice, pasărea kiwi tot din Noua Zeelandă, porumbelul-evantai vulturul-bărbos și vulturul pleșuv, ambele specii dispărute definitiv din fauna țării noastre, ornitorincul și echidna din Australia.

Aspectele comportamentale ale vieții animalelor sunt relevate în mai multe moduri. Spre exemplu avem expuse insectare tematice în care sunt arătate variațiile de talie ale fluturilor în anotimpul ploios și secetos, aspecte de homocromie copiantă și mimetism la fluturi și larve și de asemenea etape ale elaborării firului de mătase la fluturele-de-mătase. De asemenea viața păsărilor de stufăriș cu tipurile de cuiburi pe care acestea le construiesc, precum și diorama cu fauna câmpiei Bărăganului, în care sunt relevante fenomenele de mimetism și homocromie copiantă prezente la toate categorile de vertebrate din acel spațiu, alcătuiesc o zonă informațională sugestivă. La fel și exemplarele de colibrii, atrag atenția prin variația coloritului schimbător în funcție de lumina care cade pe corpul lor cât și prin felul în care este arătat cum se hrănesc. De un interes deosebit este si microdiorama in care se află expuși grangurii. Aici este prezentat atât fenomenul de dicromism sexual, precum și locul în care este construit cuibul și ponta. O dioramă deosebit de reprezentativă este și cea în care este arătată lupta pentru existență pe timp de iarnă într-o pădure din zona noastră, și care alcătuiește totodată un spațiu explicativ bine documentat.

Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei

  Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei, din Cluj-Napoca, este situat pe str. Constantin Daicoviciu nr. 2 în clădirea cunoscută şi drept Casa Petrechevich-Horvath este continuatorul primei asociaţii muzeale din Transilvania, Societatea Muzeului Ardelean, înfiinţată la 23 noiembrie 1859, dispunând de colecţii bogate de de antichităţi, mineralogie, botanică, o pinacotecă, o colecţie etnografică şi zoologie.

          Societatea Muzeului Ardelean a reuşit să constituie o colecţie de peste 24.000 de piese arheologice, numismatice şi alte piese din diverse domenii cum ar fi botanică, zoologie sau mineralogie. Aceste colecţii au fost preluate de universitatea clujeană odată cu înfiinţarea ei, în 1872. Din 1929 colecţia de antichităţi a trecut la Institutul de Studii Clasice, însă deoarece lipsea un spaţiu adecvat, colecţia a suferit mai multe mutări, în final ea stabilindu-se definitiv în 1937 în incinta actuală din str. Daicoviciu. Colectia etnografică şi pinacoteca vor sta la baza înfiinţării altor doua muzee clujene, Muzeul de Artă şi Muzeul de Etnografie.

          Din 1948, colecţiile au trecut în subordinea Academiei Române din Cluj. Începând cu 1 ianuarie 1963, Muzeul de Istorie a început să funcţioneze drept instituţie de sine stătătoare, iar din din 1994 este clasificat ca fiind de importanţă naţională. Din 1999 muzeul deţine şi un bogat tezaur, deschis la sediul muzeului.

Unul dintre exponatele mai deosebite este un obiect metalic descoperit în 1973, în apropiere de Aiud. Acesta seamănă izbitor de mult cu piciorul unui tren de aterizare, iar din analiza stratului de oxid alb-gălbui care îl acoperă s-a tras concluzia că acesta are o vechime 300-400. Pe lângă metalul principal, piesa conţine, în cantităţi mici cupru, zinc, cobalt, zirconiu, aceste metale nefiind descoperite decât mult mai târziu decât vârsta obiectului.

         Colecţia de Istorie a Farmaciei se află în clădirea primei farmacii (sec.XVI) din Cluj-Napoca, "Casa Hintz" sau "La Sfântul Gheorghe" , atestată documentar încă din 1573. Casa a fost deţinută, pe rând, de Alexander Schwartz (1727-1749), Tobias Maucksch (1752-1802), Tobias Samuel Maucksch (1802-1805), Johann Martin Maucksch (1805-1817), văduva acestuia (1817-1822), Daniel Szlaby (1822-1863) şi apoi de familia de farmacişti Hintz (1863-1949). La originea colecţiei expuse stă o colecţie a profesorului Iuliu Orient (1869-1940), care cuprinde diverse obiecte farmaceutice transilvănene şi pe care a expus-o în 1904 într-o sală a Muzeului Ardelean. Profesorul a donat colecţia muzeului, ea întregindu-se cu o colecţie de istorie a medicinii, iar pe parcursul timpului adăugându-i-se şi alte donaţii valoroase care descriu istoria farmaciei transilvănene începând cu secolul XVI .

Muzeul Etnografic Cluj-Napoca

Crearea Muzeului National al Satului "Dimitrie Gusti" este rodul unor cercetari intense si sustinute, teoretice si de teren, ca si a unor experimente muzeografice, de peste un deceniu, coordonate de profesorul Dimitrie Gusti,intemeietor al Scolii Sociologice din Bucuresti. Ca sef al catedrei de socilogie din cadrul Universitatii Bucuresti, Gusti organizeaza intre 1925-1935, cu specialisti din diverse domenii (sociologi, etnografi, folcloristi, geografi, statisticieni, medici ) si cu studentii sai, campanii de cercetari monografice, cu caracter interdisciplinar, intr-un numar relativ mare de sate (Fundu Moldovei - jud. Suceava, Nereju - jud. Vrancea, Dragus - jud.Brasov, Dragomiresti - jud. Maramures, Clopotiva - jud. Hunedoara, Runcu - jud. Gorj , Rusetu - jud. Buzau etc. ). La incheierea acestor campanii de teren se realizau expozitii, unele in chiar satele cercetate, altele in salile de seminarii ale Universitatii Bucuresti. Totodata, din initiativa profesorului Gusti si a colaboratorilor sai ,intre care H. H.Stahl, Mihai Pop, Traian Herseni, Anton Golopentia, Mircea Vulcanescu, Gh.Focsa, au fost organizate, cu obiecte aduse din teren, doua mari expozitii de interioare taranesti: la sediul Fundatiei Regale "Principele Carol"(1934 ) si in cadrul Pavilionului Regal din Parcul Carol (1935), ca un preludiu al viitorului muzeu in aer liber din Bucuresti.

Pe baza acestor experiente, a unei munci asiduue de conceptie si a sprijinului moral si material al Fundatiei Regale "Principele Carol", din martie 1936, in numai doua luni, s-a putut cladi o opera muzeografica de exceptie: Muzeul National al Satului "Dimitrie Gusti". In acest scurt interval de timp, echipele de specialisti si studenti (aceiasi care participasera la campanile de teren), conduse de profesorii D. Gusti si H.H. Stahl, au achizitionat din satele cercetate constructii taranesti (case, anexe gospodaresti, biserici, instalatii tehnice) si obiecte de interior (mobilier, ceramica, tesaturi, unelte etc.), considerate ca reprezentative pentru locurile lor de origine.

In etapa sa de inceput, respectiv intre 1936-1940, Muzeul National al Satului "Dimitrie Gusti" dispunea de 6.5 ha de teren. Pe acest teren au fast amplasate 33 de complexe autentice, transferate din satele cercetate: case cu anexe gospodaresti, o biserica (din Dragomiresti, jud. Maramures), troite, instalatii tehnice, fantani si un scranciob. Dispunerea lor s-a facut dupa un plan elaborat de dramaturgul si scenograful V. I. Popa. Acest plan, care in buna masura este valabil si astazi, tinde sa reproduca harta Romaniei, prin gruparea monumentelor de arhitectura si de tehnica populara dupa criteriul vecinatatii geografice a localitatilor de provenienta, in sectoare reprezentand marile provincii istorice ale tarii.

Concepand Muzeul National al Satului "Dimitrie Gusti" ca un muzeu sociologic, Gusti si colaboratorii sai au considerat ca misiunea acestuia era de a infatisa vizitatorilor realitatea, viata satului, asa cum era ea traita de taranul roman. De aceea, Gusti va aduce periodic, sa locuiasca, in casele din muzeu, familii de tarani din satele de origine a monumentelor, la inceput chiar pe fostii proprietari, ca in cazul casei de la Goicea Mica. Acesti "locuitori" au venit la Bucuresti cu tot ceea ce era necesar traiului, inclusiv cu pasari si animale. Gusti nu a prevazut insa urmarile acestei socializari: degradarea monumentelor si a obiectelor muzeale, prin utilizarea lor intensa, in conditiile in care, la vremea respectiva, nu existau tratamente corespunzatoare de conservare si restaurare a patrimoniului. Sub aceasta infatisare socializata, Muzeul Satului - sinteza a tot ceea ce era tipic pentru satul romanesc traditional - trebuia sa constituie ,,0 adevarata scoala de cunoastere si de iubire a satului si taranului nostru". Misiunea muzeului era de a servi cunoasterii realitatilor satului, cu alte cuvinte informarii si educarii publicului. La acea vreme, aceste functii se concretizau aproape in exclusivitate prin formele clasice ale limbajului muzeal (expozitii, conferinte etc.).

Dincolo de vicisitudinile proprii regimului comunist, prin care tara noastra a trecut si pe care muzeul le-a resimtit din plin, datorita capacitatii profesionale a directorului Gheorghe Focsa si a refuzului sau de a face concesii constrangerilor si presiunilor vechiului regim, Muzeul National al Satului "Dimitrie Gusti" a reusit nu numai sa supravietuiasca, ci si sa inregistreze realizari importante.

Au fost fundamentate directiile de dezvoltare a muzeului, pe baza unor criterii multiple: istoric (reprezentarea habitatului traditional - si implicit a culturii populare - in dezvoltarea sa spatiala, intre secolele XVII-XX), social (astazi discutabil, datorita modului in care a fast abordat, preconizandu-se ca expozitia sa reflecte si situatia taranului exploatat), geografic (gruparea monumentelor pe provincii istorice), economic (tipologia gospodariei in functie de ocupatii si mestesuguri), artistic (prezenta esteticului ca valoare implicita sau explicita), al autencitatii si tipicitatii.

Pe baza acestor criterii, care au dus implicit si la efectuarea unor campanii sistematice de cercetare si de achizitii, si prin eliminarea componentei sociologice, a prezentei taranului, alaturi de exponatele - obiecte, expozitia in aer liber isi schimba profilul, transformandu-se din "rezervatie sociologica", in muzeu etnografic.

Prin expozitia sa de arhitectura si tehnica populara, si implicit, prin inventarul specific de obiecte etnografice, precum si prin noua conceptie muzeografica de organizare, muzeul reuseste sa prezinte publicului, intr-un mod mai sistematic decat in trecut, imaginea unui sat - sinteza al Romaniei, in orginalitatea, reprezantivitatea, unitatea si diversitatea sa. Totodata, respectarea si aplicarea cu consecventa a principiului unitatii in diversitate, a permis sa fie surprinse si diferentierile de ordin etnic precum si interferentele dintre cultura populara romaneasca si cea a minoritatilor nationale, in muzeu fiind transferate o gospodarie de secui din Bancu, jud.Harghita, si o alta de lipoveni din Jurilovca, jud.Tulcea.

Alte obiective, pe care specialistii muzeului si le-au asumat in aceasta perioada, au vizat diversificarea activitatilor institutiei, valorificarea stiintifica a patrimoniului si a rezultatelor cercetarilor (de teren si in colectii), precum si a experimentelor muzeografice, concretizata prin editarea unor publicatii cu caracter periodic (Anuarul Muzeului Satului, Studii si Cercetari etc.), ca si cea cultural - formativa, axata pe dialogul cu diferite categorii de vizitatori (expozitii temporare, spectacole si festivaluri folclorice, prezentari de costume traditionale, cenacluri, cataloage, pliante, ghiduri, carti postale, diapozitive etc.). Imbatranirea monumentelor, problemele de conservare si restaurare, rezultate din atacurile microbiene si degradarile naturale inerente, au determinat constituirea unui serviciu specializat in tratarea bunurilor de patrimoniu: "Laboratorul de conservare-restaurare". In anul 1978, Muzeul National al Satului "Dimitrie Gusti" fuzioneaza cu Muzeul de Arta Populara al R.S.R., sub titulatura de Muzeul National al Satului "Dimitrie Gusti" si de Arta Populara. El va functiona ca atare pana in martie 1990.

In perioada de pana la Revolutia din 1989, muzeul a fost de mai multe ori amenintat cu stramutarea pe un alt amplasament, in afara Bucurestiului, pe locul sau fiind preconizata extinderea zonei rezidentiale a conducerii comuniste. El scapa de acest dezastru, dar, la fel ca toate celelalte muzee, va avea de suportat, in special la finele celui de al 8-lea deceniu, consecintele nefaste ale lipsei de fonduri pentru cercetare, achizitii si restaurari de monumente, si ale aplicarii politicii de "autofinantare". In pofida acestor conditii vitrege, specialistii muzeului au reusit sa gaseasca "linii" de finantare din contractele de cercetare etnografica realizate in parteneriat cu diverse institutii:Institutul Judetean de Proiectare Prahova (tema "Arhitectura pe terenuri in panta"), Institutul de Proiectare Timis (tema "Valorificarea mestesugurilor traditionale romanesti in vederea exploatarii resurselor locale si a dezvoltarii industriei mici"), Institutul de Cercetari Etnologice si Dialectologice (tema: Arhitectura traditionala de cult si civila") etc.

Exigentele impuse de revigorarea imaginii muzeului si de redarea unor aspecte neilustrate in expozitia permanenta ca si imposibilitatea dezvoltarii acesteia in spatial existent, au stat la baza solicitarilor muzeului de obtinere, din partea municipalitatii, a terenului situat intre Arcul de Triumf si Palatul Elisabeta, teren aflat in prezent in curs de amenajare. In vederea organizarii lui expozitionale a fost elaborat un plan tematic si au fost transferate din teren primele monumente. Aceste monumente, alaturi de alte constructii ,in curs de achizitionare, vor permite amenajarea pe acest nou teren, de 2.85 ha,a unui centru civic de sat si a "aleii" minoritatilor, ce va intregi patrimoniul de acest gen ilustrat in sectorul vechi al muzeului. Totodata, in acest nou sector se vor realiza spatii pentru activitatile cu publicul si pentru recreerea activa a acestuia.

Campaniile de cercetare si achizitii din ultimii ani au dus la cresterea patrimoniului din expozitia in aer liber si din colectii. In prezent, expozitia permanenta cuprinde 121 de complexe distincte, totalizand 338 de monumente, iar patrimoniul mobil insumeaza 53828 obiecte. Aceasta a insemnat nu numai o crestere a patrimoniului, ci si o diversificare a lui. Intre monumentele recent transferate in muzeu, respectiv la inceputul anului 2003,se afla biserica din Timiseni (jud.Gorj): monument de o deosebita valoare pentru arhitectura rurala religoasa veche (1773) si pentru arta executiei picturii.

O cladire moderna , multifunctionala, inaugurata in luna noiembrie 2002, a constituit solutia pentru rezolvarea ,in mod corespunzator, a problemei spatiilor destinate adapostirii colectiilor de obiecte de patrimoniu, a bibliotecii, a fondurilor documentare, si desfasurarii activitatilor specifice muzeului.Au fost create spatii,cu dotari moderne, pentru laboratoarele de conservare-restaurare si sunt in curs de amenajare si cele pentru activitatile cultural-formative: expozitii tematice si diverse forme de "animare" a patrimoniului sau de utilizare a tezaurelor vii ale satului romanesc.

Programele de pedagogie muzeala si toate activitatile cu publicul certifica implinirea si exercitarea vocatiei Muzeului Satului de "museum vivum", de muzeu ce valorifica intr-o maniera vie si dinamica tot ceea ce este autentic si reprezentativ in cultura noastra populara. Intrate in traditia muzeului,Targul mesterilor populari, Tabara de creatie "Vara pe ulita", Festivalul obiceiurilor de iarna "Florile dalbe", Zilele zonelor etnografice etc. atrag un numar mare de vizitatori si contribuie, cu fiecare an, la cresterea randurilor publicului de muzeu, al publicului Muzeului Satului. Printr-o diversitate de publicatii, difuzate prin libraria muzeului: ghiduri, pliante, albume, carti postale, diapozitive, CD-uri, casete video si audio etc., publicul este invitat sa descopere muzeul si valorile sale si, implicit, pe cele ale creatiei populare, sa le cunoasca si sa le pretuiasca. Obiectele de arta populara, creatii ale mesterilor contemporani, puse la dispozitia vizitatorilor prin magazinul muzeului, au nu numai semnificatia de obiecte-amintiri, ci si rolul de a contribui la educarea publicului pe linia bunului gust, a discernerii valorilor, de non-valori, a ceea ce este autentic de ceea ce este kitsch.

De asemenea, nu putem trece cu vederea nici faptul ca, de-a lungul anilor, Muzeul National al Satului "Dimitrie Gusti" a acordat sprijin pentru organizarea unor noi muzee si sectii de etnografie din tara (Sectia de etnografie a Muzeului din Alexandria, a Muzeului Unirii din Alba Iulia etc.). El a avut un rol fundamental si in dezvoltarea retelei muzeelor in aer liber din Romania precum si in realizarea primului muzeu de acelasi profil din Republica Moldova (Chisinau).

Din pacate, istoria recenta a muzeului a inregistrat si doua evenimente dramatice: incendiile din 5 septembrie 1997 (sectorul Transilvania) si 20 februarie 2002 (sectorul Moldova si Dobrogea), care au afectat o serie de monumente si obiecte de inventar aferente. Prin eforturile intregului colectiv al muzeului, prin sprijinul unor muzee din tara si prin sustinerea financiara a Ministerului Culturii si Cultelor precum si a unor sponsori, lucrarile de restaurare, efectuate la constructiile care au avut de suferit de pe urma dezastrului, au fost finalizate intr-un termen relativ scurt, iar parte dintre monumente au fost redate circuitului de vizitare. Recentele schimbari in structura organizatorica a Muzeului Satului, prin crearea unor noi directii si compartimente,asigura un echilibru intre toate activitatile institutiei si o eficientizare a acestora.

Muzeul de Artă Cluj-Napoca

ISTORICUL MUZEULUI

 Înfiinţat în anul 1951,  muzeul  a beneficiat, încă de la constituirea sa, de  unele fonduri patrimoniale mai vechi: o mică colecţie de artă provenind din fondurile fostului  Muzeu Ardelean şi, mai ales,  colecţia Pinacotecii „Virgil Cioflec".  Alcătuită cu pasiunea şi competenţa cunoscătorului capabil să preţuiască valorile consacrate, si să susţină cu clarviziune afirmarea talentelor autentice (Theodor Pallady, Camil Ressu, Iosif Iser, Rodica Maniu, Nicolae Dărăscu, Ştefan Dimitrescu, Nicolae Tonitza, Vasile Popescu, Jean Al. Steriadi, Lucian Grigorescu, Oscar Han, Cornel Medrea), colecţia Virgil Cioflec reprezintă şi astăzi nucleul valoric al patrimoniului Muzeului Naţional de Artă Cluj. Amplificarea fondului patrimonial al muzeului s-a realizat în anii care au urmat înfiinţării lui, pe seama unor transferuri, donaţii şi achiziţii.

 Operelor de artă transferate de către Ministerul Culturii, Muzeul Naţional de Artă Bucureşti şi Administraţia locală (Barbu Iscovescu, Constantin David Rosenthal, Teodor Aman, Gheorghe Tătărăscu, Gheorghe Panaitescu Bardasare, Carol Popp de Szathmary, Ion Andreescu, Karl Storck) li se adaugă un fond însemnat provenind de la Filiala Cluj a Academiei Române (1971).  Cuprinzând piese importante de artă din Transilvania, acest fond a contribuit substanţial la conturarea unei fizionomii particulare a patrimoniului.

 Activitatea de cercetare desfăşurată de-a lungul anilor de către specialiştii muzeului, valorificată prin studii şi expoziţii retrospective de anvergură, a introdus în circuitul artistic naţional personalităţi de seamă ale artei din Transilvania: Elena Popea, Alexandru Popp, Pericle Capidan,  Szolnay Sandor, Tasso Marchini, Aurel Ciupe, Romul Ladea, Petre Abrudan, Emil Cornea, Nagy Albert, Teodor Harşia, Fulop Antal Andor, Alexandru Mohy, Georgeta şi Constantin Ticu Arămescu, Ion Sima, Petru Feier, Anton Lazăr, Walter Wiedmann, Bene Jozsef, Letiţia Muntean, Coriolan Munteanu, Friedrich Bomches, Sabin Nemeş, Nicolae Agârbiceanu, Valer Chende, Egon Marc Loevith, Constantin Lucaci. Aceste retrospective au determinat donaţii importante ale artiştilor şi familiilor acestora precum şi din partea unor colecţionari de artă. Cercetarea a direcţionat şi un program de achiziţii orientat prioritar spre evidenţierea creaţiei artiştilor originari sau activi în spaţiul intracarpatic (Aloisie Hora, Mişu Popp, Venceslav Mel, Sava Henţia, Simion Corbul-Hollossy, Octavian Smigelschi, Dimitrie Cabadaiev, Nagy Istvan, Sabin Popp, Aurel Popp, Hans Eder, Hans Mattis Teutsch, Virgil Fulicea), dar şi spre completarea patrimoniului de artă veche (icoane din secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea) şi de artă modernă românească.

 Expoziţia permanentă a muzeului, reformulată periodic ( 1952, 1956, 1965, 1974, 1996), reflectă semnificativ, în fiecare ediţie, atât dinamica creşterii patrimoniului şi afirmarea unor noi exigenţe muzeografice, cât şi stadiul cercetării patrimoniului, în corelaţie cu dezvolarea studiilor generale de istoria artei româneşti.

CLĂDIREA MUZEULUI

 Monument de referinţă în istoria  arhitecturii din România clădirea muzeului, cunoscută sub numele Palatul Banffy din Cluj, este un edificiu reprezentativ pentru arhitectura barocă civilă din Transilvania, deschizând la Cluj tema palatelor şi a caselor nobiliare baroce.

 Edificiul a fost construit în perioada anilor 1774 - 1785 ca reşedinţă privată a contelui Bánffy György, (guvernator al Transilvaniei), de către arhitectul german Johann Eberhard Blaumann (născut la Böblingen, Germania). Apartenenţa stilistică  a monumentului la stilul baroc central-european, nu exclude, însă, prezenţa unor trăsături (echilibrul, ponderea maselor de arhitectură şi temperarea exuberanţei decorative) ce ţin de tradiţia locală, persistentă, a Renaşterii.

 Clădirea de plan recangular  este organizată în jurul unei curţi de onoare mărginită, la parter şi la etaj, de loggii cu stâlpi şi coloane cu capiteluri. Parterul este în întregime boltit (bolţi cilindrice cu penetraţii) iar etajul este tăvănit. La etaj, dispunerea camerelor, riguros geometrică (desfăşurare simetrică pe direcţia faţadelor şi axelor longitudinale) subliniază motivul dominant: interiorul luxos al salonului de onoare. Celelalte camere, organizate de o parte şi de alta a salonului, au uşile situate în acelaşi ax, dispunerea încăperilor în anfiladă creând o perspectivă spaţială impresionantă.

 Faţada principală a palatului este dominată de motivul rezalitului central al porţii de onoare (cu trei deschideri), căreia îi corespunde la etaj balconul mărginit de coloane cu capiteluri care susţin cornişa, attica şi acoperişul balconului, deasupra căruia se înalţă masiva stemă a familiei Bánffy. Faţada principală concentrează  elemente arhitecturale, decorative şi plastice care potenţează grandoarea şi somptuozitatea edificiului: ritmarea expresivă pilastru/ fereastră, canelura coloanelor zvelte - cu capiteluri compozite, retragerile succesive ale cornişei, decoraţia cu panglici împetite,  ghirlande şi conuri a ferestrelor. De o parte şi alta a stemei sunt impostate urne şi  statui de zeităţi antice, înzestrate cu semnificaţii simbolice: războiul se asociază înţelepciunii, muzica şi poezia- vânătorii, binele triumfă asupra răului. Cu anumite actualizări, proprii epocii, statuile, operă a sculptorului Anton Schuchbauer, vădesc dorinţa de a respecta anatomia corpului în mişcare, fiind utilizate atât faldurile, cât şi contrapostul. De o calitate plastică excepţională este reprezentarea sculpturală a grifonilor afronaţi faţadei posterioare a clădirii.

 Palatul Banffy a fost atribuit Muzeului de Artă Cluj în anul 1956. Restaurările succesive, realizate începând din 1962 şi încheiate practic în anul 1974, au respectat structura şi elementele decorative originale, adaptând în acelaşi timp clădirea la funcţia de muzeu. În prezent este în curs de elaborare proiectul de restaurare generală - cu refuncţionalizarea edificiului, în funcţie de anvergura actuală a activităţii instiuţiei. 

MISIUNEA MUZEULUI

 Muzeul, ca instiuţie publică de cultură, aflată în serviciul socieăţii, colecţionează, conservă, cercetează, autentifică, comunică şi expune piese de artă plastică şi decorativă din patrimoniul real şi virtual. Funcţiile principale ale Muzeului sunt: cercetarea, constiuirea şi conservarea patrimoniului; autentificarea,  evidenţa, protejarea şi punerea în valoare ştiinţifică şi expoziţională  a patrimoniului în scopul cunoaşterii celor mai valoroase piese de artă plastică şi decorativă şi educarea   publicului în spiritul valorilor etice şi estetice.

Parcul Etnografic Romulus Vuia

Muzeul Etnografic al Transilvaniei este un muzeu în municipiul Cluj-Napoca. Muzeul a fost înfiinţat la 16 iunie 1922, fiind una dintre realizările culturale ale perioadei următoare Marii Uniri de la 1 decembrie 1918. Cu peste 80 de ani vechime neîntreruptă, muzeul a ajuns cel mai mare de acest gen din România şi unul dintre cele mai prestigioase din Europa.

Muzeul dispune de un patrimoniu de peste 50.000 de piese de port popular şi mărturii ale diferitelor obiceiuri străvechi, reflectând ocupaţiile populaţiei transilvănene. Acestea sunt riguros organizate, oferind vizitatorilor o imagine completă a obiceiurilor din Transilvania. Sunt expuse peste 43.000 de obiecte etnografice, organizate în 8 sectii: Ceramică, Textile, Ocupaţii, Port, Locuinţă-alimentaţie, Obiceiuri, Secţia în aer liber şi Secţia internaţională. Există 50.000 de fotografii; 5.000 de diapozitive; 12.000 reviste de specialitate.

Se află pe Str. Memorandumului nr. 21, în clădirea Reduta; este o construcţie de la finele secolului XVIII. Clădirea Reduta a adăpostit în perioada 1848-1865 Dieta Transilvaniei. Tot aici a avut loc procesul memorandiştilor în 1894-1895, eveniment cu largi ecouri internaţionale la acea vreme şi în 1923 s-a organizat aici Congresul general al sindicatelor din România.

Parcul Etnografic Romulus Vuia, este o secţie în aer liber a Muzeului de Etnografie (un muzeu al satului), fiind primul muzeu în aer liber din România, aflat în zona Hoia din Cluj-Napoca. Acesta a luat fiinţă în 12 aprilie 1929, cele mai vechi exponate datând din 1678. Conţine:

§                     13 gospodării cu 90 de construcţii caracteristice zonelor Munţii Apuseni, Năsăud, Bistriţa, Câmpia Transilvaniei, Maramureş, Secuimea, Zarand, Podgoria Albă, Ţara Oaşului, Gurghiu, Depresiunea Călăţele, Bran

§                     34 de instalaţii tehnice ţărăneşti

§                     5 case-atelier

§                     3 biserici de lemn

§                     o poartă de cimitir.