Mănăstirea Sfânta Troiţa

Aşezarea Feleac este pomenită pentru prima dată în documentele vremii în veacul al XIV-lea, mai exact în anul 1367. În localitate a existat o episcopie ortodoxă încă din sec. XV, care a devenit apoi mitropolie. De altfel, biserica episcopală din Feleac a fost construită cu ajutorul material al voievodului Moldovei, Ştefan cel Mare, în preajma anului 1488. Din păcate, datorită vitregiei vremurilor, din acea mănăstire au rămas doar căteva ruine.

Cea mai veche atestare documentară a călugarilor felecani şi, implicit, a Mănăstirii Sfintei Troiţe, datează din anul 1581. Este însă foarte probabil ca originile mănăstirii să fie mult mai vechi, deoarece, un alt document din anul 1597 relatează că în acel an călugării avuseră nevoie de 4.000 de şindrile şi câteva bârne  - cel mai probabil pentru repararea acoperişului - ,  ceea ce lasă să se înţeleagă că începutul construcţiei mănăstireşti se făcuse în urmă cu aproape 50 ani, fapt ce antedatează mănăstirea în jurul anului 1550. Cert este că în 1643, documentele istorice consemnează pentru prima oară la Feleac prezenţa unor călugăriţe. Mai mult decăt atât, spre sfârşitul aceluiaş secol o călugăriţa pe nume Magdalena dăruia mănăstirii un manuscris slavon cuprinzând Faptele Apostolilor.

Viaţa Mănăstirii Sfintei Troiţe de la Feleac a continuat şi în prima jumătate a secolului al XVIII-lea. În primele decenii, a funcţionat aici un mic scriptoriu în care ieromonahul Eustatie Rus avea obiceiul să copieze cărţi liturgice. Din păcate, sfârşitul aşezământului mănăstiresc de la Feleac a venit doi ani mai târziu, în 1785, printr-o decizie a autorităţilor habsburgice.

Dar, în 1991, după aproape două sute de ani de absenţă, Arhiepiscopia Clujului începe demersurile pentru reînfiinţarea mănăstirii Feleac. Astfel, doi ani mai târziu, se oficiază slujba de sfinţire a locului şi a pietrei de temelie pentru noua biserică, în imediata apropiere a bisericii arhiepiscopale. Astăzi, acest locaş de cult este o mănăstire de călugari. Hramul mănăstirii Feleac este "Sfânta Troiţa" şi este sărbătorit pe 14 septembrie.

“Cercetarile arheologice desfăşurate în anii 1988-1990, au scos la iveală urmele fundaţiilor unei biserici de lemn, locaş de cult ce avea un plan treflat, prototip de lungă utilizare în arhitectura mănăstirească din Moldova. Modestă ca dimensiuni, biserica Mănăstirii Sfintei Troiţe, se compunea din absida altarului, în partea de răsărit, apoi naosul cu absidele laterale spre nord şi sud (dintre care vizibilă în săpătura arheologică a fost doar cea din partea de sud) şi pronaosul. În interiorul absidei răsăritene se află o masă a altarului din piatră profilată, iar pe lespedea acesteia, pe grosimea blatului, era incizată o inscripţie slavonă, ce menţiona probabil hramul, data sfinţirii sau de ce nu, ctitorul. Din păcate, acest text s-a păstrat doar fragmentar. În partea nordică a bisericii s-a regăsit o altă fundaţie de piatră seacă, pe care o bănuim rămasă de la clopotniţa lacaşului. În jurul clopotniţei şi a bisericii, mai ales în preajma altarului, dar şi în interior, au fost identificaţi circa 18 monahi. Inventarul mormintelor este extrem de sărac, s-au găsit doar şireaguri de mătănii din os şi sâmburi şi un galon cruciform din pânză cu fir. Alături de biserica de lemn era un complex de clădiri din piatră sau lemn, construită în diferite etape, care au fost folosite ca locuinţe, chilii, ateliere şi alte anexe mănăstireşti.”